Patron amendat de Poliţie după ce a fost surprins cu clienţi în bar la miezul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Poliţiştii buzoieni care au efectuat activităţi de verificare în contextul stării de alertă au depistat doi administratori de societăţi comerciale care nu respectă unele prevederi legale.

În cazul unui proprietar de bar, din Zărneşti, poliţiştii au constatat că acesta nu a luat măsura suspendării activităţii societăţii conform preverilor legale instituite de starea de alertă şi, totodată, lucrătorul comercial nu a înregistrat în casa de marcat fiscală, banii încasaţi.

Un alt operator economic, magazin mixt, din Poşta Câlnău, poliţiştii au constatat că acesta nu  respectă prevederile legale privind orarul de funcţionare. 

Administratorii societăţilor au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19 şi O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utilize aparatele de marcat electronice fiscale.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 80 de societăţi comerciale, în 130 de locaţii de interes, fiind verificate şi legitimate peste 4.000 de persoane.

În perioada 05 – 07 martie, poliţiştii buzoieni împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, au continuat acţiunile de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2, la activităţile de verificare participând peste 650 de efective.

În cadrul acţiunilor, forţele de ordine au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, în toate spaţiile publice închise/deschise, cât şi toate celelalte interdicţii impuse de starea de alertă.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”