Parchetul a demarat o anchetă la Spitalul Judeţean, în cazul copiilor legaţi de paturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul penal în cazul copiilor legaţi de paturi la Spitalul Judeţean Buzău a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, care fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă şi punerea în primejdie a unei persoane aflate în neputinţa de a se îngriji.

Procurorii buzoieni, care au preluat de la poliţişti dosarul despre copiii legaţi din Spitalul Judeţean, vor cere o expertiză medico-legală, pentru a vedea dacă micuţii au fost răniţi în vreun fel. 

”Cauza a fost preluată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău care s-au sesizat din oficiu  şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi punerea în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji. În cauză, s-a dispus efectuarea unor examinări medico-legale a minorilor aflaţi în secţia de pediatrie în vederea constatării unor eventuale leziuni suferite de aceştia. Vor fi audieri şi se vor dispune sancţiunile corespunzătoare”, a declarat Victoria Mehedinţu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Parchetul este a cincea instituţie, după Consiliul Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care cercetează cazul copiilor legaţi de paturi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco