Parcare subterană pe trei niveluri, în centrul Buzăului, printre proiectele edilitare din 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Arhivă

O parcare subterană, cu două sau trei niveluri, va fi amenajată în vecinătatea bisericii Sfinţii Îngeri, din centrul municipiului Buzău. Este vorba despre unul dintre proiectele pe care autorităţile locale intenţionează să le demareze începând chiar din acest an.

Parcarea din centru va avea o capacitate de cel puţin 250 de locuri şi ar putea fi construită cu bani europeni. Edilul oraşului Buzău, Constantin Toma, spune că la suprafaţă va fi amenajat un parc.

"Deasupra nu vom mai avea parcare, ci vom avea o extindere a parcului. Practic, se va dubla Parcul Sfinţii Îngeri, ceea ce nu este deloc rău. Iată că în centru avem, de fapt, vom avea, o extindere a parcurilor din acest moment", a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Primarul Constantin Toma a anunţat, zilele trecute, că firma care va executa studiul de fezabilitate în această lună va trebui să facă şi un studiu geotehnic pentru a stabili dacă solul permite construirea unei parcări subterane cu parter minus trei niveluri sau parter minus două niveluri. 

În funcţie de rezultatele studiului geotehnic, se va trece la întocmirea proiectului construcţiei. O parcare subterană, cu trei niveluri, a fost inaugurată în urmă cu doi ani, la Oradea, şi a costat 8 milioane de euro. 

Totodată, Primăria Buzău continuă în 2022 investiţiile în modernizarea infrastructurii oraşului, care se vor concentra în cartierul Unirii, acolo unde, concomitent cu reabilitarea bulevardului care străbate municipiul, se vor moderniza şi străzile, aleile, parcările şi trotuarele din cartier.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!