O instituţie publică face angajări pentru o perioadă determinată. Luni trebuie depuse dosarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro

Un număr de 24 de persoane, cu studii superioare şi medii, pot lucra din octombrie, timp de mai bine de un an, la Casa de Pensii Buzău. Instituţia scoate la concurs posturi de consilier debutant şi referent debutant.

Contractele pentru aceste posturi vor avea perioadă determinată, începând cu luna octombrie 2021 şi până la finele anului viitor.

Casa de Pensii Buzău are nevoie de 19 consilieri şi 5 referenţi care să lucreze la recalcularea veniturilor vârstnicilor. Salariile vor fi între 2.500 şi 3.500 de lei net.

Noii salariaţi vor introduce în sistemul digital de pensii datele din cele aproximativ cinci milioane de dosare existente în România.

Casa Judeţeană de Pensii Buzău aduce la cunoştinţa persoanelor interesate scoaterea la concurs a următoarelor posturi contractuale de execuţie:

-consilier (S), debutant- număr de posturi:19

-referent (M), debutant- număr de posturi: 5.

Obiectul activităţii ce urmează a fi desfăşurată este “evaluarea dosarelor de pensie în vederea recalculării pensiilor din sistemul public”, în perioada determinată 01.10.2021-31.12.2022.

Buzoienii interesaţi de aceste posturi sunt aşteptaţi luni, 30.08.2021, cu dosarele la sediul Casei Judeţene de Pensii. Apoi, la începutul lunii septembrie, se va desfăşura concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante.

Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 6 septembrie, ora 10.00, iar interviul, pe 9 septembrie.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să participe la concurs, bibliografia, dar şi alte informaţii, pe site-ul Casei Judeţene de Pensii Buzău.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați