Nicoleta Radu, pianistă în devenire şi vicecampioană naţională la box

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta este pianistă şi pugilistă

Nicoleta Elena Radu, pianista din Liceul de Arte Buzău care practică boxul, a obţinut argintul la campionatul naţional feminin, de la Năvodari. În finală, pugilista de 17 ani a pierdut în faţa unei sportive experimentate, componentă a lotului naţional.

Zilele trecute, pugilista Nicoleta Radu a concurat la tineret, categoria 54 de kilograme. Premiul obţinut la competiţia din Constanţa i-a fost dedicat tatălui ei, în grija căruia a rămas după despărţirea părinţilor.

”Am câştigat semifinala din prima repriză, cu o fată din Ploieşti, iar în finală am boxat cu o sportivă care face parte din lotul naţional”, ne-a precizat sportiva din Buzău.

Nicoleta a strâns până acum patru medalii la competiţii naţionale. A luat aurul la Cupa României 2020, medalii de bronz la Cupa României şi campionatul naţional din 2020, iar zilele trecute a devenit vicecampioană naţională, după gala de la Năvodari.

La 17 ani, Nicoleta Elena Radu îmbrăţişează două pasiuni diametral opuse. Dimineaţa se antrenează la sala de box, iar după-amiază studiază pianul la Liceul de Arte ”Margareta Sterian”. 

Cu aceleaşi mâini delicate care mângâie clapele pianului, Nicoleta loveşte sacul de box şi adversarii pe care-i întâlneşte în ring. În sala de box, se antrenează alături de o campioană mondială, Steluţa Duţă, pe urmele căreia vrea să-i calce. 

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile