Atenție de la cine cumpărați mașini! Vânzătorii se transformau în hoți imediat după tranzacție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci interlopi i-au vândut unui buzoian un bolid de zeci de mii de euro, cu documente false de proveniență. Noul proprietar s-a trezit ulterior cu mașina furată. Păgubitul a fost uimit să afle de la polițiști cine sunt autorii, dar și că mașina sa mai fusese furată, apoi revândută.

Mașina furată a fost furată din cartierul buzoian Nicolae Titulesu. SURSA Facebook

Cei cinci infractori, membrii unui clan interlop din București, au fost prinși și urmează să fie trimiși în judecată.

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au finalizat cercetările și au propus întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată faţă de cinci persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăinuire, mărturie mincinoasă şi conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

„Din cercetări a reieșit că cei cinci bănuiţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 55 de ani, din Bucureşti, Ilfov, Harghita şi Covasna, ar fi fost implicaţi în sustragerea unei maşini, crearea unei aparente proveniențe legale a acesteia prin contrafacerea și falsificarea în mod succesiv a mai multor documente de proveniență din care rezulta că autoturismul ar fi fost achiziționat din altă ţară, concomitent cu modificarea seriei de șasiu, respectiv autentificarea în mod fraudulos a autovehiculului în vederea înmatriculării şi punerii în circulaţie prin emiterea de acte oficiale ce conțineau date necorespunzătoare adevărului”, a transmis IPJ Buzău.

Aceeași sursă precizează că, în urma materialului probator administrat, a reieşit că, în realizarea activităților infracționale, un bucureştean de 42 de ani ar fi condus diferite autoturisme pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Sustragerea autoturismului a fost sesizată poliţiei la data de 20 august 2022, de către partea vătămată, un buzoian de 56 de ani.

Potrivit unor surse, bărbatul din Buzău cumpărase autoturismul, un Range Rover Velar, cu suma de 46.000 de euro de la bucureșteanul de 42 de ani.

La scurt timp de la achiziție, noul proprietar a constatat dispariția mașinii din fața porții și a sunat imediat la Poliție. Mai multe camere de supraveghere a surprins mașina rulând pe șoseaua de centură a Buzăului, către Capitală. Anchetatorii au descoperit mai târsiu că hoțul este chiar cel care vânduse vehiculul.

Infractorul și complicii săi sunt membri ai clanului Chira. Aceștia ar fi vândut și furat SUV-ul în valoare de 46.000 de euro de mai multe ori. De fiecare dată modificau actele și seri de pe șasiu, astfel că mașina ajungea în parcurile auto cu date de autentificare diferite de cele ale mașinii furate.

Prejudiciul nu a fost recuperat nici până în acest moment. Mașina fie a fost abandonată, fie se află și acum în trafic, dar cu datele false de identificare.

În vederea documentării activității infracționale, au fost desfășurate activităţi complexe conform cadrului procedural, cu sprijinul mai multor inspectorate de poliţie judeţene şi al altor autorităţi, inclusiv din străinătate, fiind efectuate 12 percheziţii domiciliare.

Pe timpul urmăririi penale, faţă de bănuiţi au fost dispuse măsuri preventive, respectiv reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, măsura arestului preventiv și măsura controlului judiciar.

La finalizarea cercetărilor, dosarul penal a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu referatul de terminare a urmăririi penale, cu propunerea de emitere a rechizitoriului şi trimiterea în judecată a celor cinci persoane.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea