Mănăstirea Răteşti este în ruină, la peste trei ani de la alunecarea de tren care a distrus chilii şi a fisurat biserica

Pentru că orice întârziere poate însemna distrugerea totală a Mănăstirii Răteşti, Consiliul Judeţean Buzău a alocat 100.000 de lei din bugetul propriu, pentru continuarea reabilitării lăcaşului de cult grav afectat de alunecările de teren. Costurile pentru reabilitarea mănăstirii sunt foarte mari iar sursă de finanţare nu poate fi decât statul român.

Până în urmă cu câţiva ani, Mănăstirea Răteşti era vizitată, în perioada sărbătorilor de iarnă, de sute de pelerini veniţi de pretutindeni. După alunecările de teren care l-au distrus parţial, lăcaşul monahal este pustiu şi plin de fisuri. 

Pentru reabilitarea mănăstirii, a fost iniţiat un proiect european dar care nu a mai putut fi realizat din cauza acestor alunecări de teren. 

Arhiepiscopia Buzăului şi a Vrancei lucrează la accesarea unor fonduri prin Compania de Investiţii pentru refacerea lăcaşului de cult, singura sursă capabilă să susţină o investiţie de asemenea anvergură.

Pentru ca lucrările să nu fie  din nou blocate, Consiliului Judeţean Buzău a acordat de urgenţă un sprijin financiar de 100.000 de lei, bani din bugetul propriu. Costurile pentru reabilitarea mănăstirii sunt foarte mari iar sursă de finanţare nu poate fi decât statul român. Până acum s-au executat doar lucrări de stabilizare a terenului şi a drumului de acces, cu bani de la Consiliul Judeţean. 

O puternică alunecare de teren, din noaptea de 14/15 mai 2014, a transformat Mănăstirea Răteşti, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, aşezământ cu începuturi în secolul al XVI-lea, într-o ruină. 

A fost închisă, după ce stăreţia, clădirea muzeului, mai multe chilii şi biserica veche de peste 170 de ani s-au surpat din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din 2014. Prima distrusă de alunecări a fost stăreţia Mănăstirii Răteşti. 

Ulterior, mai multe chilii au fost distruse şi ele după ce pământul a continuat să se surpe. Pentru că încăperile în care trăiau călugăriţele au devenit de nelocuit, viaţa femeilor fiind pusă în pericol, autorităţile bisericeşti au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropierea Mănăstirii Răteşti şi aparţinând Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. 

Alunecările de teren au continuat trei luni, ajungând şi la biserica mănăstirii. De atunci s-a încercat stabilizarea terenului şi oprirea alunecării, însă nu s-a reuşit mare lucru, fiind necesari mulţi bani pentru refacerea aşezământului monahal. 

Mănăstirea Răteşti, ctitorie de la 1844 a Episcopului Chesarie, se afla, din 2010, într-un proiect european de reabilitare şi introducere a ei în circuitul turistic. Contractul de finanţare fusese semnat în 2013, iar din 2014 urma să înceapă lucrările. La numai două zile după ce s-a semnat ordinul, mănăstirea a fost calamitată.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, actuala aşezare monahală de la Răteşti, ctitorie a boierului Dragomir şi a soţiei sale, era doar un schit de călugări, având o biserică mică de lemn, închinată Sfintei Treimi. Prima menţionare a Schitului din Răteşti se păstrează din data de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomeşti. 

Aşezarea monahală apare menţionată ca „schit” până în 1868. Potrivit documentelor, în anul 1752, locaşul monahal din Răteşti a fost părăsit, fie din pricina unor greutăţi ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reînfiinţat, ca urmare a donaţiei făcute de doi boieri, de acesta dată, schitul primind o obşte de maici.