Mamă cu copil de doi ani în brațe, spulberată de o camionetă VIDEO

0
Publicat:

O tânără și copilul ei, pe care îl ținea în brațe, au fost spulberați de o camionetă, pe un drum național din județul Buzău. Accidentul s-a produs în jurul orei 11,30, pe trecerea de pietoni aflată în fața școlii din comuna Smeeni. Evenimentul s-a soldat cu rănirea mamei, în vârstă de 21 de ani, singura care a necesitat îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor buzoieni, autoutilitara condusă pe direcția Maxenu către Smeeni, de către un șofer în vârstă de 65 de ani, din orașul Pătârlagele, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 21 de ani, din Brădeanu, care se angajase în traversarea șoselei, în zona marcajului pietonal.

Aceasta avea în brate un copil, în vârstă de doi ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii, care a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Evenimentul care se putea încheia tragic a fost surprins de o cameră de supraveghere din comună.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Traficul rutier pe DN 2C, în Smeeni, a fost dirijat câteva zeci de minute, din cauza evenimentului.

Localnicii spun că trecerea de pietoni din fața școlii gimnaziale este extrem de periculoasă. Cel puțin cinci evenimente rutiere, soldate cu victime, s-au produs numai anul acesta. Sătenii spun că cei care traversează pe aici trebuie sa fie foarte de atenți, chiar dacă în mod normal aici șoferii ar trebui să oprească și să acorde prioritate pietonilor.

La începutul anului 2023, o elevă de clasa a VII-a a fost accidentată pe această trecere de pietoni, în timp ce se îndrepta alături de colega sa către scoală.  Ambele fete s-au angajat în traversarea drumului, însă una dintre ele a fost luată pe capota unei mașini, exact când se afla pe zebră. Adolesecenta, în vârstă de 13 ani, a fost proiectată la un metru de mașina condusă de un șofer în vârstă de 83 de ani.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor