Lege care stimulează birocraţia şi sufocă funcţionarii Casei de Asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate este dată peste cap de numărul mare de solicitări de eliberare a adeverinţelor de asigurat, situaţia fiind determinată de modificări legislative.

De la începutul anului,  zilnic între 600 şi 1.000 de persoane primesc o astfel de adeverinţă, pe când, anterior, numărul solicitanţilor nu depăşea 100 pe zi.

Situaţia este neplăcută atât pentru angajaţii Casei de Sănătate, cât şi pentru oamenii care, deşi suferinzi, sunt nevoiţi să piardă vremea la cozi. De vină este legislaţia care prevede că cei care trec pe la doctor trebuie să-şi demonstreze calitatea de asigurat, dar şi lipsa de înţelegere a unora dintre medicii de familie sau specialişti care ţin cu orice preţ ca pacientul să le prezinte hârtia oficială.

„Am purtat discuţii cu medicii de familie şi cu medicii specialişti şi le-am spus să nu mai trimită pacienţii la noi. Pensionarii pot face dovada calităţii de asigurat cu cuponul de pensie, iar şomerii cu carnetul de şomer” , ne-a declarat dr. Nina Mihai, director adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Întâlnirile care au avut loc luna acesta nu au avut nici un ecou. Situaţia este neschimbată semn că medicii nu au renunţat să îşi pună pacienţii pe drumuri.

Angajaţi puţini, sistem informatic blocat

Formalismul nu este însă singura problemă. Sistemul informatic se blochează adesea şi se ajunge în situaţia ca numai pentru o adeverinţă timpul de aşteptare să nu mai fie de 2-3 minute cum ar fi normal şi să ajungă chiar la un sfert de oră. În plus CJAS are cu 40% mai puţini angajaţi decât ar fi nevoie, iar pentru adeverinţe lucrează şi funcţionari din alte compartimente.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie