Întreprinderi sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, de anul viitor, în opt judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coordonatorii proiectului, la evenimentul de lansare organizat la Buzău

Fundaţia Motivation România a lansat astăzi, la sediul Fundaţiei „Sfântul Sava” din Buzău, în premieră la nivel naţional, proiectul european Abilităţile Contează şi Economic, al cărui obiectiv este constituirea, de anul viitor, a opt întreprinderi sociale care furnizează servicii în diverse arii de ocupare pentru persoanele cu dizabilităţi. Perioada de implementare a proiectului este 1 noiembrie 2014 - 15 septembrie 2015.

„Pentru prima dată în România, vor fi înfiinţate opt noi structuri de economie socială (SES), ce vor furniza servicii pentru persoanele cu dizabilităţi. O Structură de Economie Socială are în vedere angajarea unui număr de cinci persoane, dintre care cel puţin trei aparţinând grupurilor vulnerabile. Cele opt structuri vor fi înfiinţate în judeţele Buzău, Braşov, Cluj, Ilfov, Neamţ, Prahova, Sibiu şi Timişoara, iar cinci dintre acestea în mediul rural”, a declarat astăzi, la Buzău, managerul de proiect, Mirela Cîrlan.

Obiectul de activitate al noilor structuri sociale va consta în transportul adaptat pentru persoanele cu dizabilităţi, instruirea utilizatorilor şi intermedierea produselor şi servicii, inclusiv cursuri în domeniul dizabilităţii, dar şi în transferul, în România, a unui model de bună practică.

„Unul dintre partenerii acestui proiect, Shaw Trust, coordonează în Marea Britanie, opt întreprinderi sociale care furnizează servicii în diverse arii de ocupare pentru persoanele cu dizabilităţi. Prin urmare, acest proiect ne oferă posibilitatea de a prelua şi aplica modelul în România, urmărind dezvoltarea în perioada 1 noiembrie 2014-15 septembrie 2015 unei reţele de tip franciză socială formată de opt întreprinderi sociale pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declraat Cristi Ispas, preşedintele fundaţiei Motivation România.

La nivelul judeţului Buzău, proiectul va fi coordonat de către Adina Vuţă şi Ionuţ Vuţă, reprezentanţii fundaţiei umanitare „Sf. Sava”, condusă de preotul Mihail Milea. 

Proiectul este implementat de Fundaţia Motivation România, în parteneriat cu Shaw Trust din Marea Britanie, Asociaţia Club Sportiv Roţile Schimbării, Fundaţia pentru Copii Sfântul Sava de la Buzău, Asociaţia Clubul Sportiv Supernova Neamţ, Asociaţia Judeţeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoane cu Handicap şi Asociaţia Club Sportiv Roţile Astrale. 

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 8,5 milioane de euro, bani europeni. 

Citeşte şi: Angajările de la Spitalul Judeţean Buzău, reluate la începutul anului viitor

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!