Întârzieri de zeci de minute, pe calea ferată, din cauza unui tren blocat între Cilibia şi CA Rosetti VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia pe calea ferată se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar pe relaţia Buzău - Brăila au fost înregistrate întârzieri de peste 70 de minute, din cauza stratului de gheaţă depus pe firele reţelei de electrificare.

Din cauza rafalelor puternice de vânt, din zona de câmpie a judeţului Buzău, picăturile depuse pe cabluri îngheaţă instantaneu, spun angajaţii CFR. 

Apar probleme chiar dacă locomotivele electrice circulă cu ambele pantografe ridicate, unul pentru a îndepărta chiciura, iar celălalt pentru alimentarea cu energie electrică.  

Marţi dimineaţă, pe relaţia Galaţi - Buzău, trenul R 7360 s-a blocat din acest motiv pe firul I, între localităţile buzoiene CA Rosetti şi Cilibia, generând întârzieri de peste 70 de minute celorlalte garnituri de pe această rută.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, trenul R 7360 a avut probleme la locomotivă, iar trenurile IR 1732 Galaţi - Braşov, R 7362 Galaţi - Buzău şi IR 1770 Galaţi - Bucureşti Nord au aşteptat la cruce cu alte trenuri.

Pe tabela Gării de Nord câteva trenuri au înregistrat marţi dimineaţa zeci de minute de întârzieri.

"Pe Constanţa, avem o limitare de viteză de 80 km/h, la această oră, din cauza rafalelor puternice de vânt, între Fundulea şi Săruleşti, iar între Lehliu şi Săruleşti se circula pe un fir, deoarece pe celălalt fir a rămas defect trenul R 8014", a explicat Oana Brânzan.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, care a fost în vigoare în toată ţara de luni, ora 14:00, până marţi, la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Oltenia, sudul Banatului şi local în Muntenia, precum şi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură a nins şi s-a depus strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia şi sud-vestul Munteniei acesta a depăşit pe arii restrânse 8 - 10 centimetri, iar la munte s-au atins grosimi de 15 - 20 de centimetri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese