Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine măsurile luate împotriva afaceristului Dorin Marinescu „Piticu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile depuse de Dorin Marinescu „Piticu” şi de procurorii DIICOT împotriva măsurilor stabilite săptămîna trecută de Curtea de Apel Ploieşti. Astfel, afaceristul rămâne în arest preventiv, iar judecătorul Gabriel Stănescu, inculpat în acelaşi dosar, va fi urmărit penal în stare de libertate.

DIICOT Buzău solicitase Curţii de Apel Ploieşti luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu în ceea ce îl priveşte pe judecătorul Gabriel Stănescu, cerere ce a fost respinsă de magistraţii prahoveni. 

"Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul Marinescu Dorin şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Buzău împotriva încheierii nr.3 CC din data de 09 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr.(...), privind pe intimatul inculpat Stănescu Mihail Gabriel", se arată în soluţia completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa îl obligă pe inculpatul Dorin Marinescu la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 50 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. 

Dorin Marinescu este cercetat pentru evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidenţe contabile, inducere în eroare şi ultraj, prejudiciul estimat fiind de aproape 10 milioane de lei, respectiv 100 de miliarde de lei vechi.

Printre altele, Marinescu este acuzat că a refuzat să pună la dispoziţia echipei de control de la Antifraudă documentele contabile solicitate şi a interzis echipei de control pătrunderea în spaţiile unui punct de lucru situat în satul Greceanca din comuna Breaza. 

De asemenea, Marinescu ar fi ameninţat telefonic un membru din echipa de control cu acte de violenţă şi executarea pe viitor a unei pedepse privative de libertate, înscenând totodată, în timpul controlului, furtul unor documente de evidenţă contabilă, a unui laptop şi a unui telefon mobil.

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”