Imaginea surprinsă după întâlnirea unui cunoscut fotograf cu ursul, în sălbăticia din Ţinutul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Marius Iancu

Fotograful oficial al Geoparcului „Ţinutul Buzăului”, Marius Iancu, a avut norocul de a surprinde un urs şi de a-l fotografia. Într-o postare pe Facebook, acesta relatează experienţa trăită în momentul în care a dat nas în nas cu sălbăticiunea.

În postarea sa, Marius Iancu a scris că mai întâi a descoperit şi fotografiat urme de lup în Munţii Buzăului. După aceea a avut loc întâlnirea cu Moş Martin.

”Se plimba prin pădure, iar când ne-a observat s-a aşezat. Cred că ne-a privit vreo două minute, apoi s-a ridicat şi a făcut doi paşi spre noi, ca într-un final să plece. A coborât într-o vale, iar noi am plecat bucuroşi spre casă, după o săptămână în care am umblat foarte mult, însă fără prea multe întâlniri”, este mesajul care însoţeşte fotografia realizată de Marius Iancu.

Portofoliul lui Marius Iancu de fotografii din sălbăticia Subcarpaţilor de Curbură este mult mai mare. Aici este situat arealul cunoscut ca ”Ţinutul Buzăului”, o zonă complet rurală, în care găsim şi acum sate tradiţionale şi oameni care locuiesc în mijlocul pădurii. 

Sursa Marius Iancu

Aproape toată lumea de aici trăieşte în armonie cu natura, inclusiv cu animalele sălbatice care sălăşluiesc pe aceste meleaguri. Pagina dedicată Ţinutului a fost alimentată, de-a lungul timpului, cu numeroase instantanee din sălbăticia meleagurilor buzoiene, cele mai multe, realizate de Marius Iancu. 

”Am început să îndrăgesc natura pe vremea când eram cercetaş şi am învăţat să o iubesc cu adevărat atunci când mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie. Fac asta din 2009, însă abia în ultimul an am simţit gustul sălbăticiei. Acolo am reuşit să-mi înving frici şi tot acolo mi-am găsit fericirea”, scrie Marius Iancu pe blogul personal

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie