Idee de preparat vinetele: umplute cu legume şi ciuperci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salata de vinete este unul dintre cele mai populare preparate ale verii. Gustoasă şi parfumată, este nelipsită de pe mesele românilor. E bine de ştiut însă că gustoasa legumă poate fi preparată şi altfel. De exemplu, sub denumirea de ”Vânătă umplută Manicotti”.

Pentru a materializa această reţetă avem nevoie de patru vinete. 

Le tăiem pe lung, pe jumătate, după care crestăm interiorul fără să deteriorăm coaja. 

Adăugăm ulei, sare şi piper apoi le punem într-o tavă în care coacem vinetele la cuptor, timp de 20 până la 30 de minute, până se înmoaie puţin conţinutul.

”Le scoatem, le lăsăm la răcit după care le scobim interiorul şi păstrăm miezul deoparte. Într-o tigaie mai adâncă punem o ceapă mare roşie, tăiată cuburi mari, un ardei roşu şi unul galben, curăţaţi de seminţe şi spălaţi, ambii tăiaţi cubuleţe”, ne spune buzoianul Cristi Dobre, bucătar şef la The Greyhound Inn, din Corfe Castle, Anglia.

Mai adăugăm un dovlecel porţionat în cuburi de aproximativ doi centimetri, şase ciuperci tăiate în patru,  de preferat ciuperci de pădure pentru un gust formidabil.

”Tragem toate aceste ingrediente la tigaie pentru două, trei minute, astfel încât să rămână pe jumătate crude şi să-şi păstreze culoarea. Tot conţinutul se amestecă cu puţină sare şi piper plus miezul de la vinete. Luăm de pe foc şi punem patru, cinci linguri de leurdă în această compozitie, o amestecăm după care umplem cu ea vinetele”, spune Chef Dobre.  

Acoperim cu un amestec de brânză rasă, mozzarella şi cedar, chiar şi brânză cu mucegai, după care punem la cuptor pentru circa opt minute.

Servim cu un sos de roşii făcut în casă, cartofi noi fierţi şi zdrobiţi, amestecaţi cu unt, leurdă tocată, sare şi piper, puţin spanac, muguri de pin de jur-împrejur şi parmesan răzuit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani