Greviştii din Spitalul Judeţean Buzău au stat două ore departe de bolnavi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personalul medical a protestat pe holurile spitalului

Sindicaliştii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău s-au aflat luni dimineaţă în grevă de avertisment, alături de personalul medical din întreaga ţară, ca urmare a eşuării discuţiilor purtate cu Ministerul Sănătăţii. Timp de două ore, între 8 şi 10, asistenţa medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost asigurată doar cu o treime din personal.


Conform unui protocol încheiat între conducerea spitalului şi liderii sindicatelor buzoiene din Sănătate, au avut prioritate urgenţele medico-chirurgicale ce s-au asigurat prin Unitatea de Primire Urgenţe, intervenţiile chirurgicale operatorii de urgenţă şi asistenţa medicală pe secţiile cu paturi care a fost asigurată doar de o asistentă pe fiecare secţie.

Restul personalului medical aflat la program a fost prezent în holul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. „Această formă de protest care cu siguranţă va continua dacă Guvernul nu va acorda importanţa şi respectul cuvenit acestui sector de activitate. Pacienţii care sunt cronici şi care nu au urgenţe vor trebui să aştepte până la ora 10.00, dar am asigurat acea treime din activitate care să asigure urgenţele şi sperăm ca pacienţii să nu aibă de suferit. Ei vor avea cu siguranţă de suferit dacă această acţiune a noastră nu va avea rezultate”, a declarat liderul Sanitas Buzău, Mariana Munteanu

Greviştii spun că au ajuns la proteste, deoarece nu mai pot lucra în asemenea condiţii. „Pacienţii îşi cumpără prea multe medicamente, lenjerie nu există iar noi nu avem bani suficienţi. Eu peste un an aş putea ieşi la pensie dar am un salariu de 1.300 de lei şi cred că merit mai mult. Pe lângă asta, pe secţia noastră unde bolnavul este la pat, pamperşi nu există, lenjerie nu, am vrea mai multe substanţe dezinfectate şi cred că dacă ni s-ar acorda aşa cum a solicitat Sanitasul şase la sută din PIB ar fi suficienţi”, a declarat Elena Zainea, asistent pe Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean Buzău.

Alături de cadrele medii, la grevă au participat şi medicii. „Cele mai importante lucruri care ar trebui rezolvate ar fi crearea unui cadru legislativ care să stabilească foarte clar poziţia socială şi faptul că nu suntem personal bugetar şi avem o profesie liberală dar şi alocarea unui buget suficient sănătăţii care să permită obţinerea de către noi a unor venituri corespunzătoare dar şi deblocarea unor costuri de sănătate ce crează mari disfuncţionalităţi şi, de asemenea, pe această cale posibilitatea de a atrage medici tineri la spitale cum este cel de la Buzău şi de stopare a exodului de personal medical către vest. Vreau să mai adaug că eu şi cu colegii mei îndeplinim această acţiune împotriva convingerilor noastre dar opacitatea guvernanţilor ne obligă să apelăm şi la această formă de protest”, a declarat medicul Victor Ioniţă, reprezentantul Sindicatului Independent al Medicilor Buzău.

Greva de avertisment de luni este ultimul pas înaintea grevei generale anunţată de personalul medical pe data de 28 noiembrie.

Citiţi şi:

Managerul Spitalului Judeţean Buzău, medicul Marius Anastasiu, a demisionat

Heliport şi parcare subterană la Spitalul Judeţean Buzău, prin accesarea de fonduri europene

Chirurgul Marius Anastasiu, notă maximă la concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani