Gomoeşti, un sat împietrit în timp, aflat la numai opt kilometri de municipiul Buzău VIDEO

Este greu de crezut că România secolului 21 are încă numeroase comunităţi rurale, multe aflate chiar în umbra oraşelor reşedinţă de judeţ, cărora le lipsesc minimele semne ale civilizaţiei. La Gomoeşti, sat din care se zăresc cu ochiul liber siluetele blocurilor turn din municipiul Buzău, bătrânii se plâng că sunt părăsiţi de copii, izgoniţi fiind de condiţiile primitive din localitate.

Satul Gomoeşti se află la doar opt kilometri distanţă de municipiul Buzău şi numără aproximativ 300 de localnici, cei mai mulţi vârstnici. Viaţa în pâlcul de case din mijlocul câmpiei curge netulburată de vremurile noi, ca acum o sută de ani şi numai câte o maşină sau parabolicele de la streşini trădează că oamenii trăiesc totuşi în secolul 21.

La miezul zilei, totul pare pustiu. Cârdurile de raţe şi gâşte pun stăpânire pe uliţele de pământ, înmuiate pe alocuri de apa care nu are pe unde să se scurgă. Orătăniile rareori sunt deranjate de câte o căruţă, maşina vreunuia mai înstărit sau tinerii care rătăcesc în lipsa unui loc de muncă.

Soţii Preda, oameni trecuţi de 75 de ani, se consideră printre cei mai norocoşi locuitori ai satului Gomoeşti. Au pensie, nu mai mare de 800 de lei împreună, copii la oraş care-i ajută şi mult optimism. Au însă motive, spun ei, să-şi compătimească vecinii. ”Aici, ăştia cu serviciu la oraş sunt număraţi pe degete. Fac săracii naveta, cu bicicleta sau cu microbuzul, şi câştigă bani puţini, la croitorie şi la nişte firme de construcţii. Cine nu munceşte, nu are. Dar sunt şi mulţi care pierd vremea la cârciumă”, ne spune Caliţa Preda.

Tache şi Caliţa Preda sunt mulţumiţi cu traiul de zi cu zi chiar dacă nu este deloc diferit de cel al părinţilor lor, de acum multe decenii. Nu au avut niciodată canalizare sau apă în casă, la chiuvetă, iar la reţeaua de gaze nu au îndrăznit nicio clipă să viseze. Nici nu vor avea vreodată, cred ei, şi de aceea le fug tinerii din sat. 

Lipsa reţelei de canalizare din sat le-a blocat orice tentativă de a-şi amenaja toaletă igienică în casă.  ”Noi am săpat mult în jos şi am turnat beton. Acum trebuie să aducem o vidanjă, care ne ia 150 de lei pe an, ca să golim. În casă nu ai cum să faci toaletă, pentru că nu avem canalizare în sat. Ceilalţi oameni au WC-urile aşa doar săpate iar când se umple unul, fac altul, un pic mai departe”, ne explică bătrânul Tache Preda.

Satul Gomoeşti aparţine de comuna Costeşti, localitate lipită de municipiul Buzău... pe hartă. Oamenii nu sunt atât de afectaţi de lipsa utilităţilor cât se arată deranjaţi de starea proastă a drumului de acces către satul lor, care nu a fost niciodată asfaltat. ”De la Spătaru, sat vecin cu noi, care e traversat de o şosea europeană, până la noi e un drum de pământ de doi kilometri. Ăsta, când plouă sau ninge, se distruge şi rămânem izolaţi. Autorităţile nu ne-au ajutat deloc cu drumul ăsta”, ne spune Ştefan Lixandru, un localnic de 54 de ani, unul dintre puţinii navetişti din sat.

Comunităţi sărace şi ocolite de investiţii minime în utilităţi, asemenea satului Gomoeşti, sunt răspândite în toată ţara.

Potrivit unor studii, cel mai scăzut nivel de trai între ţările din Uniunea Europeană se înregistrează în regiunea de dezvoltare Nord-Est din România şi regiunea Severozapaden, din Bulgaria. Regiunea românească Nord-Est cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.