Fostul primar al Buzăului, Constantin Boșcodeală, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

0
Publicat:

Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Boșcodeală Constantin Octavian, la data faptelor primar al Buzăului, pentru abuz în serviciu, în formă continuată.

Constantin Boșcodeală, fostul primar al municipiului Buzău FOTO: Arhivă

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada 2011-2023, inculpatul Boșcodeală și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că ar fi încheiat cu două cluburi sportive câte un contract de asociere și mai multe acte adiționale și, ulterior, ar fi dispus către acestea efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 3.361.700 lei, în condițiile în care acele structuri sportive nu îndeplineau condițiile legale pentru obținerea finanțării.

„Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian a cauzat primăriei municipiului Buzău un prejudiciu în valoare totală de 3.361.700 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru cele două cluburi sportive”, se arată în rechizitoriu.

Sursa citată arată că Primăria Municipiului Buzău a comunicat că se constituie parte civilă în cauză și precizează că în cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

„Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Buzău cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Anterior, inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu”, precizează DNA.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă