Festivalul de folclor „Benone Sinulescu”, la prima ediţie după decesul marelui artist VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benone Sinulescu a murit pe 18 noiembrie 2021 - Arhivă adevarul.ro

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, organizat de Primăria Buzău, se desfăşoară în acest weekend. Evenimentul are loc în două spaţii, o sală de spectacole şi pe scena în aer liber din Drăgaică.

Concursul propriu-zis, la care sunt înscrişi interpreţi amatori din toată ţara, cu vârste de până la 30 de ani, are loc în Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău. 

Programul artistic al celor două zile de festival începe la ora 17.00 şi le va oferi tuturor celor prezenţi oportunitatea să petreacă în compania artiştilor până la ora 22.00. 

Premiile concursului sunt anunţate pe scena din Târgul Drăgaica, într-o festivitate ce va avea loc duminică seară, prezentată de cunoscutul om de televiziune Dan Negru.

Pe scena din Drăgaică vor urca, în cele două zile, unii dintre cei mai iubiţi artişti ai muzicii româneşti, printre care Laura Lavric, Fuego şi Gheorghe Zamfir.

Benone Sinulescu este singurul artist român căruia i s-a dedicat un festival în timpul vieţii. I-a fost dăruit de Primăria municipiului Buzău, la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Aceasta este prima ediţie organizată după dispariţia artistului. Benone Sinulescu a murit pe 18 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie