Fântânile forate în mijlocul câmpului, armele sătenilor împotriva secetei și a caniculei VIDEO

0
Publicat:

Arșița din aceste zile stoarce de apă culturile din câmp și zvântă pământul până la adâncime. Semnele secetei și ale căldurii excesive sunt mai evidente în nordul Câmpiei Române, unde sătenii au început să sape fântâni în mijlocul câmpului, ca să aibă de unde lua apă pentru irigat și adăpatul animalelor.

Seceta îi afectează de câțiva ani pe agricultorii din arealul cuprins între municipiul Râmnicu Sărat și granița cu județul Brăila, care în 2022 au înregistrat pierderi de sută la sută. Din păcate, lipsa precipitațiilor provoacă pagube și în culturile din acest an ale agricultorilor buzoieni.

La grâu, fermierii din Câmpia Râmnicului se plâng că au recoltat jumătate din cantitatea preconizată iar la porumb estimările sunt și mai sumbre. Canicula din aceste zile agresează plantele și le încetinește creșterea.

„La o plantă dezvoltată corect, ar trebui ca frunza să fie în poziția asta, deschisă. Din cauza căldurilor mari și a arșiței se strânge, se închide, ca să nu piardă apă. Așa reacționează porumbul ca să se apere de căldură”, declară Georgian Calotă, fermier din Balta Albă.

De teamă să nu rămână fără strop de apă pentru animale și culturile agricole, sătenii din zona de șes au început să foreze fântâni în mijlocul câmpului. Muncitorii au însă mult de tras, deoarece solul este dur până la adâncimi foarte mari.

„Până aici e tare, uitați că lopata abia pătrunde. Aici e foarte tare, e bolovan”, ne arată unul dintre muncitorii porniți să foreze o fântână de circa 15 metri adâncime, acolo unde ar da de pânza freatică.

Echipa de fântânari de la Balta Albă s-a apucat marți de săpat, iar în două zile a forat doar un sfert din adâncimea preconizată. Șeful echipei ne-a explicat că la început solul uscat a fost greu de spart iar ritmul excavării a scăzut odată cu adâncirea gropii, întrucât pământul este adus cu găleata la suprafață.

„Într-un an normal, durează trei zile o fântână la 13, 14 metri. Acum, la seceta asta, la uscătura asta poate duce și la șapte zile. E terenul tare, de aia se sapă greu”, ne spune domnul Traian, șeful fântânarilor din comuna Balta Albă.

Fântâna prevăzută cu tuburi de ciment va fi gata până la sfârșitul acestei luni, astfel că din luna august devine sursă de apă potabilă, prețioasă pentru animalele aflate la păscut dar și pentru irigarea cu motopompe a culturilor din jurul ei. Oamenii speră ca rezervorul subteran de apă să aibă o existență cât mai îndelungată.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort