Economii drastice în primăriile de la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua jumătate a anului 2010 se anunţă a fi o perioadă sumbră pentru primăriile comunale din judeţul Buzău. În multe dintre localităţi se fac economii la sânge pentru a evita colapsul financiar care se întrezăreşte. Cea mai afectată localitate de lipsa banilor la buget este Valea Salciei, o comună mică de pe Valea Râmnicului, al cărei primar este chiar preşedintele aleşilor locali din Buzău.

Toate cele 83 de primării comunale au început să-şi epuizeze bugetele pe acest an iar unele dintre ele riscă să intre în faliment, dacă în următoarea perioadă Ministerul de Finanţe nu decide o rectificare de buget.

„Legea finanţelor este inechitabilă şi conform unui algoritm care include număr de locuitori sau sprafaţa localităţii, localităţile mici primesc şi cei mai puţini bani", a de clarat Marian Muşat, preşedintele filialei buzoiene a Asociaţiei Comunelor din România.

Valea Salciei, comună cu trei mii de locuitori de pe Valea Râmnicului, este una dintre comunele care ar putea rămâne fără primărie.

O familie întreagă la Finanţele din Brăila. Vezi aici averile de care dispune un neam instalat în instituţia care reprezintă Statul

„În primăria noastră lucrează zece angajaţi care au avut restanţe la salarii aproape şase luni. Am reuşit să achităm la zi drepturile însă din luna iulie rămânem fără bani la buget şi e posibil să închidem primăria. Şi pentru reabilitarea şcolii avem datorii de un miliard de lei vechi", a spus Marian Muşat, primarul din Valea Salciei.

Acesta a trecut de mult la economii drastice. „Iluminat public nu mai avem în comună iar în primărie avem câte un calculator deschis. Nici la telefoane nu mai vorbim", a declarat primarul Marian Muşat. Acesta spune că singura salvare ar veni numai în urma unei rectificări bgetare, întrucât colectarea taxelor şi impozitelor e la final.

La Chiojdu, comună de pe Valea Buzăului, situaţia nu este la fel de sumbră. Probleme vor fi la plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. „Din octombrie nu vom mai avea bani pentru aceştia", ne-a spus primarul din Chiojdu, Gheorghe Dumitrache.

La Robeasca au fost desfiinţate deja posturile de paznici şi s-a restricţionat iluminatul public.

„Am avut trei paznici în comună şi am decis să îi disponibilizez iar în locul lor am trecut oameni de la ajutorul social, care fac cu rândul. De asemenea, nu mai facem risipă cu iluminatul public şi ţinem lumina aprinsă numai între orele 22.00 şi 04.00 iar în curând voi trece bibliotecara şi pe un post de arhivar", ne-a declarat Domnica Vlad, primar la Robeasca.

Conducerea Consiliului Judeţean Buzău spune că nu a făcut deocamdată o evaluare a problemei financiare a comunelor.

„La sfârşitul acestei luni voi avea o situaţie cu tot ce înseamnă datorii ale primăriilor, necesităţile lor şi vom vedea ce măsuri luăm", a declarat Victor Mocanu, preşedintele CJ Buzău.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare