După mulţi ani de amânări, depozitul cu deşeuri de azbest al societăţii Fermit a fost închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depozitul de deşeuri industriale cu conţinut de azbest, al societăţii Fermit din Râmnicu Sărat, a fost închis oficial. În continuare, rămâne neînchis depozitul fostei rafinării Venus Oil Reg, tot din Râmnicu Sărat, care poate atrage sancţiuni economice usturătoare pentru România din partea Comisiei Europene.

După mulţi ani de amânări şi tervirgersări, s-a pus lacătul pe două depozite cu deşeuri periculoase din judeţul Buzău. Este vorba despre depozitul de deşeuri menajere din Nehoiu, închis încă de anul trecut, şi depozitul cu deşeuri de azbest al societăţii Fermit din municipiul Râmnicu Sărat, care a fost închis, joi, în prezenţa prefectului judeţului Buzău, Carmen Ichim.

Costul lucrărilor se ridică la aproape un milion de lei şi a fost suportat de firma râmniceană. Lucrările au constat în turnarea mai multor straturi de pământ, aplicarea unei membrane geotextile impermeabile, amenajarea unui sistem de drenaj pentru apele pluviale şi forarea a trei puţuri pentru monitorizarea calităţii apei freatice. 

De asemenea, a mai fost realizată împrejmuirea terenului şi a fost amenajat un drum de acces spre depozit. În continuare, societatea Fermit, proprietara depozitului cu suprafaţa de aproape 2 hectare, este obligată să monitorizeze şi să efectueze semestrial analize cu privire la calitatea factorilor de mediu, datele urmând a fi transmise autorităţtlor locale de mediu.

Toate documentele privitoare la închiderea depozitului de deşeuri de azbest al societăţii Fermit din Râmnicu Sărat vor fi transmise în cel mai scurt timp Departamentului pentru Mediu al Uniunii Europene.

De-a lungul timpului, Ministerul Mediului a avertizat că responsabilitatea pentru închiderea depozitelor de deşeuri periculoase din România aparţine, în totalitate, autorităţilor locale, iar sancţiunile inevitabile, impuse de Bruxelles, vor fi suportate de la bugetele locale. 

Iniţial, România era obligată să închidă sau să reabiliteze până la data de 16 iulie 2009 un număr de 109 situri necontrolate, care, deşi nu mai erau utilizate, continuau să reprezinte o ameninţare pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Ulterior, numărul depozitelor neconforme din Romania a ajuns la 68. 

Din păcate, Buzăul mai rămâne cu un depozit neînchis. Este vorba despre depozitul de reziduuri petroliere al societăţii Venus Oil Reg din Râmnicu Sărat, firmă aflată în insolvenţă. Neînchiderea acestui din urmă depozit periculos poate atrage sancţiuni economice usturătoare pentru România din partea Comisiei Europene. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort