Două mari poduri din Budapesta, distruse în 1945 de un aviator român. Este bunicul unei celebre creatoare de modă

Ultimele două poduri dintre Buda şi Pesta, rămase intacte în 1945, au fost distruse în urma unei misiuni de luptă pe care a executat-o impecabil o escadrilă românească de bombardament în picaj. Formaţia de Junkere a românilor, care a reuşit ceea ce mulţi aviatori aliaţi nu au fost în stare, era condusă de buzoianul Mircea T. Bădulescu.

Căpitanul aviator Mircea T. Bădulescu, erou al celui de-al Doilea Răzoi Mondial, este considerat asul aviaţiei române de bombardament în picaj. În cele peste 200 de ore de operaţii a reușit să scoată din uz zeci de capacităţi de luptă inamice, de la vehicule, clădiri sau elemente de infrastructură.

Mircea Bădulescu s-a născut la 1 noiembrie 1917, la Buzău, fiind al treilea copil al soţilor sofia şi Teodor Bădulescu. Din anul 1924, a urmat cursurile Şcolii Primare de băieţi nr. 2 din Buzău, azi şcoala numărul 1 ”Aviator Mircea T. Bădulescu”. Între 1930 și 1938, a urmat cursurile Liceului „B.P. Hasdeu” din Buzău, apoi a îmbrăţişat cariera militară, specialitatea aviaţie.

În toamna anului 1939, dată fiind situaţia internaţională, Ministerul Aerului şi Marinei a organizat două examene pentru admiterea în şcoala de ofiţeri de Aviaţie in Bucureşti. Deşi concurenţa era foarte mare, de şase candidaţi pe loc, Mircea Bădulescu a intrat în prima serie, formată din 77 de elevi piloţi. A fost un student exemplar, foarte apreciat de dascăli.

Brevetat pe avionul românesc IAR-37, aparat dublă comandă pentru recunoaştere şi bombardament uşor, a plecat pe frontul răsăritean, la 16 octombrie 1942, escadrila sa stabilindu-şi baza pe aerodromul la Morozovskaia pe Don, nu departe de Stalingrad. A avut misiuni de bombardament la Cotul Donului, nimicind blindate şi aglomerări de trupe aflate la Kotovski şi Cebotarec, la manşa avionului IAR-37.

La 26 martie 1943, din funcţia de locţiitor al comandantului Escadrilei 81 Bombardament uşor, sublocotenentul aviator Mircea Bădulescu a fost transferat la Grupul 3 Bombardament în picaj, din cadrul Flotilei 3 Bombardament Craiova. A urmat, din 28 martie 1943 o perioadă de instrucţie la o bază germană din Tiraspol – Odessa, fiind momentul în care pilotul român a început perfecţionarea pe teribilul avion Junker 87 D-3 Stukas.

Pentru aviatorul buzoian au urmat zeci de misiuni de luptă pe frontul estic, timp de peste un an, iar din septembrie 1944 a fost mutat pe aerodromul Balomir, din Alba, de pe care avea să înceapă campania din Vest, împotriva Germaniei.

Cel mai important moment al carierei sale s-a produs la data de 13 ianuarie 1945, când Mircea Bădulescu a plecat într-o dificilă misiune specială de bombardare a podurilor principale de peste Dunăre, Margareta şi Elisabeta, de la Budapesta. Erau singurele punţi de legătură între Buda şi Pesta, rămase intacte după anii grei de război, pe care nemţii le mai puteau utiliza pentru aprovizionarea cu armament şi provizii a trupeloar rămase în război.

”Operaţiunea a fost ordonată deoarece încercările aviaţiilor aliate, precum cele americane, engleze şi sovietice, nu au reuşit să interzică aceste poduri, motiv pentru care Comandamentul Aliat acordă o importanţă capitală acestei misiuni…”, scriu istoricii Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu în cartea ”Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei”.

Importanţa misiunii reiese şi din declaraţia pe care a făcut-o generalul sovietic Selesniov, la terminarea discuţiilor purtate la Armata a 5-a Aeriană sovietică în legătură cu această acţiune deosebit de importantă: „Cine loveşte podul, devine erou al Uniunii Sovietice”.

La ora 14.50, şase din cele şapte avioane ale Escadrilei 74 şi-au luat zborul de la Miskolk, unde fuseseră dislocate aparatele româneşti pentru efectuarea misiunilor spre frontul vestic. Patru Yak-uri sovietice au încadrat formaţia bombardierelor româneşti, străduindu-se să ţină compactă formaţia de zbor care înainta cu puţin peste 200 de kilometri pe oră. În capul formaţiei se afla ofiţerul Mircea T. Bădulescu, ”perfect navigator şi ideal conducător de formaţie”, cum îl caracteriza generalul Emanoil Ionescu.

„La verticala Hatvan-ului, când boturile avioanelor Ju. 87 parcă se sprijineau pe panglica aurie a Dunării, formaţia zbura la peste 3.000 de metri altitudine. Depăşind o mică localitate, numită pe hartă cu numele de Ullo, formaţia s-a angajat spre periferia Budapestei. (...) Cu soarele în spate, formaţia îşi continua drumul spre podul condamnat. Pe geamul vizorului central defilau străzi largi, toate perpendiculare pe Dunăre. Ochii tuturor piloţilor ţinteau avionul din capul formaţiei iar un semnal numai de ei ştiut a dus formaţia în dispozitiv de luptă.” (”Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei”, autori Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu)

Episodul atacului asupra podului a fost descris de Constantin Săndulache, pilot în cadrul escadrilei.

„Ca o nălucă, locotenentul Bădulescu se repede spre pod, fără frânele de picaj, urmat de locotenentul Badea şi de un Yak. Voloşniuc începe şi el răsturnarea, spiralând spre stânga. Cu o uşoară smucitură a manşei, răstorn avionul pe stânga, duc manşa progresiv spre înainte şi cerul fuge spre dreapta, oraşul intră tot în cabină şi rămân cu tălpile proptite pe cer. Peste podul scăldat de gheizerele iscate de explozii, un Stukas redresează, însoţit de un vânător înstelat. <<Haraşooo, haraşo. Tak, rabiata!>> aud în căşti pe calmul Konstantinov. Eu mă duc ca un trăsnet călare pe o bombă de 500 kg., încărcată cu aer comprimat spre iadul dezlănţuit jos de patrula din faţă”. (Revista de Istorie Militară)

Patru bombe loviseră în plin. În misiunea din 13 ianuarie 1945, îndeosebi, lt. av. Mircea Bădulescu şi camarazii săi din Escadrila 74 au făcut ceea ce, în pofida unor repetate încercări, aviaţiile aliate nu au făcut. Au distrus cu avioanele Ju. 87 podurile Elisabeta şi Margareta.

Prin decretul Regal nr. 1493 din 4 mai 1945, locotenentul aviator Mircea T. Bădulescu a fost decorat cu ordinul ”Mihai Viteazul” clasa a III-a, pentru eroismul de care a dat dovadă pe câmpul de luptă în executarea celor 230 misiuni de bombardament în picaj, cu rezultate escepţionale.

După război, a mai zburat în unităţile de aviaţie reorganizate, până în 1951, când a fost trecut în rezervă cu gradul de căpitan. A muncit pentru o perioadă în aricultură, activitatea sa în acest plan culminând cu ocuparea funcţiei de director economic la Direcţia Agricolă a judeţului Prahova.

Era student în anul patru la ISEP, Academia de Studii Economice de astăzi, când un accident produs la trecerea peste un pasaj de cale ferată punea capăt zilelor căpitanului aviator în rezervă Mircea T. Bădulescu, pilotul erou de la Stukas. Era în anul 1967 şi peste puţin timp ar fi trebuit să împlinească 50 de ani.

Nepoata aviatorului decorat cu cel mai mare ordin aeronautic de Regele Mihai este creatoarea de modă Raluca Bădulescu (foto sus), recunoscută pentru designurile sale inovatoare și pentru implicarea în industria modei românești. De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase evenimente de modă și a colaborat cu diferite reviste și branduri. De asemenea, Raluca Bădulescu a devenit cunoscută și publicului larg ca jurat în emisiunea de televiziune „Bravo, ai stil!".