Dosar penal pentru patru şoferi, prinşi băuţi la volan în acest week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la serviciul rutier au descoperit, duminică, pe drumurile din Buzău, un conducător auto care avea o concentraţie alcoolică de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În weekend, oamenii legii au aplicat 579 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 24 permise de conducere şi au întocmit cinci dosare penale, ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

În cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic în zilele de 4 şi 5 octombrie, poliţiştii de la Rutieră au constatat şi sancţionat un număr de 579 de abateri, au reţinut 24 permise de conducere şi au întocmit cinci dosare penale.

Peste 300 dintre sancţiunile aplicate în week-end de poliţişti i-au vizat pe conducătorii auto care au apăsat „prea tare” pedala de acceleraţie, iar pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a 14 dintre aceştia a fost luată şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Cea mai mare viteză în afara localităţii a fost înregistrată pe DN2 E85, în afara localităţii Cioranca. Radarul a înregistrat un autoturism care circula cu 153 km/h, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Ilfov.

Pe acelaşi drum european, în localitatea Cioranca, a fost înregistrată cea mai mare viteză în localitate, aparatul radar indicând 112 km/h în cazul unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din Amaru, judeţul Buzău.

Tot în week-end, poliţiştii rutieri au efectuat 269 de testări cu aparatele etilotest, care au indicat valori peste zero în cazul a opt conducători auto. Patru dintre şoferii depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au fost sancţionaţi contravenţional şi lăsaţi fără permise pentru o perioadă de 90 de zile, iar în celelalte patru cazuri s-au întocmit dosare penale.

Cea mai mare valoare a concentraţiei alcoolice a fost indicată în cazul unui bărbat de 44 de ani din municipiul Buzău, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Plantaţiei din municipiul Râmnicu Sărat, având 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În celelalte trei cazuri a fost vorba de concentraţii alcoolice de 0,92 mg/l, 0,82 mg/l şi 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea din urmă valoare fiind înregistrată în cazul unui tânăr de 23 de ani, care nu figurează în evidenţa deţinătorilor de permis de conducere.

Un alt dosar penal a fost întocmit după ce poliţiştii rutieri au depistat un bărbat de 52 de ani din comuna Poşta Câlnău, care conducea un autoturism neînmatriculat pe DJ 203 K, pe raza comunei Mărăcineni.

De asemenea, sâmbătă şi duminică au mai rămas fără permis alţi şase conducători auto care au efectuat depăşiri neregulamentare şi nu au respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG