Doi copii, mama lor și un unchi, au ajuns la spital după ce căruța în care se aflau a fost spulberată de mașina unui octogenar

0
Publicat:

Doi copii, de 2 și 4 ani, mama lor și un frate de-ai acesteia au fost răniți într-un accident rutier produs pe drumul județean DJ 203K, între localitățile buzoiene Robeasca și Moșești. Un Logan condus de un octogenar a lovit frontal o căruță care se deplasa pe același sens de mers și în care se aflau cele patru persoane.

Căruța cu cele patru persoane a fost făcută bucăți. SURSA IPJ Buzău

Din primele date oferite de Poliție de la fața locului, reiese că în timp ce conducea autoturismul dinspre Robeasca spre Moșești, un șofer în vârstă de 83 de ani, din Robeasca a intrat în coliziune cu un atelaj hipo ce se deplasa pe același sens de mers, condus de către un tânăr de 20 de ani, din comuna Robeasca.

Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea tânărului de 20 de ani și a pasagerilor acestuia, două fetițe de 2 și 4 ani, și mama lor în vârstă de 23 de ani, toți din Robeasca. Persoanele rănite în coliune au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„La o primă evaluare medicală, fetița în vârstă de 2 ani a suferit o plagă parietală dreapta iar fetița în vârstă de 4 ani a suferit o plagă în zona genitală. Cei doi tineri au suferit policontuzii, prin accident rutier. La acest moment, atât copiii cât și adulții sunt stabili hemodinamic și respirator, fiind în curs de investigații”, a transmis biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

„În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău.

Cu câteva ore înainte, pe DN 10, în comuna Unguriu, a fost înregistrat un accident rutier similar cu cel din Robeasca. A fost vorba despre o coliziune între un autovehicul și un atelaj hipo. Căruțașul a scăpat fără nicio zgârietură, evenimentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima