Crescătorie clandestină de porci. Cum au ajuns zeci de animale în halele unei ferme închise de şase luni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I.B.

Proprietarul unei ferme de animale de lângă Râmnicu Sărat, Buzău, a avut surpriza marţi dimineaţă, 9 august, să găsească peste 50 de porci în grajdurile pe care pusese lacătul de ceva vreme. Acesta a anunţat Poliţia şi DSV, care au demarat cercetări pentru a depista proprietarul animalelor şi motivul aducerii lor aici.

Proprietarul fermei a descoperit efectivul de porci în momentul în care a mers în complexul zootehnic pentru a-l preda unor viitori chiriaşi.

După ce a auzit zgomotul făcut de porcii care se aflau în incinta ferecată, fermierul a decis să cheme Poliţia şi inspectorii DSV pentru a sparge lacătul, ca apoi să pătrundă în hală.

”Ultimii chiriaşi ai complexului au plecat în urmă cu şase luni, iar de atunci ferma a stat cu lacătul pe poartă. Dimineaţă am mers acolo pentru a le arăta viitorilor chiriaşi obiectivul, prilej cu care am descoperit în hală vreo 50 de porci despre care nu ştiam nimic”, a declarat proprietarul fermei din Oreavu.  

Porcii găsiţi în spatele uşilor blocate păreau abandonaţi, deoarece teicile pentru mâncare şi apă erau uscate. Animalele au în medie 100 de kilograme şi nu au crotalii de identificare. Acesta este un amănunt, spun surse din anchetă, care completează suspiciunea că porcii erau pregătiţi în halele din Oreavu pentru a fi valorificaţi în mod ilegal.  

Potrivit unor surse, porcii aparţin unui crescător din Buzău care închiriase ferma din satul Oreavu, Valea Râmnicului, până în urmă cu şase luni. După expirarea contractului, el nu mai avea acces în halele pentru creşterea porcilor.

Acesta ar fi fost contactat deja de poliţişti şi obligat să-şi ridice animalele din ferma ocupată ilegal. Totodată, va trebui să explice de ce a ascuns porcii în ferma din care fusese evacuat la începutul acestui an şi să justifice lipsa marcajelor de identificare impuse de legislaţie. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile