Cetatea dacică de la Gruiu Dării, obiectiv turistic pentru o zi. Cum se ajunge la şantierul arheologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Muzeul Judeţean Buzău

Reprezentanţii Muzeului Judeţean Buzău îi invită pe toţi cei pasionaţi de istorie pe şantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise. Evenimentul va avea loc vineri, 6 august, de la ora 10.00.

Buzoienii care se vor încumeta să urce dealul cetăţii dacice vor putea vizita şantierul arheologic şi vor primi informaţii preţioase de la cercetătorii şi muzeografii Muzeului.

Vor putea fi văzute situaţii de interes arheologic, precum urme ale unor locuinţe, anexe şi alte amenajări casnice din Neolitic, Epoca Bronzului şi Epoca Fierului.

Traseul poate fi parcurs atât pe jos cât şi cu maşina, pe ruta Buzău – Pietroasele – Pietroasa Mică ”Gruiu Dării”. ”Pe drum recomandăm o oprire şi la monumentul ridicat în zona descoperirii Tezaurului de la Pietroasele”, transmit reprezentanţii Muzeului Judeţean. 

De asemenea va fi organizată şi o mini-expoziţie de artefacte descoperite recent de către arheologii buzoieni. Accesul la aceste activităţi este gratuit, însă cu respectarea unor minime reguli de protecţie anti-Covid.

Şantierele arheologice din judeţul Buzău au fost deschise pentru cercetare în luna iunie iar activităţile se vor încheia în octombrie.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare