Campionat naţional de tenis de masă, dedicat juniorilor, în Sala Sporturilor din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această perioadă, Buzăul va fi gazda uneia dintre cele mai importante competiţii de tenis de masă din România. Este vorba de Campionatul naţional de tenis de masă rezervat tenismenilor cu vârsta între 8 şi 10 ani.

Partidele din cadrul Campionatului Naţional de tenis de masă vor avea loc în Sala Sporturilor din municipiul Buzău, în perioada 3-6 septembrie. Sunt aşteptaţi la eveniment peste  200 de copii de la cele mai bune cluburi de tenis de masă din ţară. Clubul Sportiv Municipal Buzău va participa cu 20 de tenismeni. La probele masculine, buzoienii sunt principalii favoriţi la clasarea pe podium.  

Cele mai mari şanse la medalii le au Bogdan Poteraş, recent câştigător al Cupei Federaţiei şi participant la Campionatul European de minicadeţi, din Franţa, şi totodată locul I în clasamentul naţional al tenismenilor de 8-10 ani, Eduard Ionescu, locul III la Cupa Federaţiei, şi el participant la Campionatul European de minicadeţi, şi Alexandru Stanciu, locul 7 pe ţară la categoria sa de vârstă.  

Finalele pe echipe la Campionatul Naţional de Tenis de Masă dedicat juniorilor cu vârsta între 8 şi 10 ani vor avea loc joi după-amiază, iar cele la simplu sunt programate sâmbătă dimineaţă. 

Citeşte şi: VIDEO Efectele embargoului impus de Rusia. Fermă pomicolă din Buzău, nevoită să caute noi clienţi pentru prune

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent