Babicul de Buzău o ia pe urmele cârnaților de Pleșcoi. Ce urmează să se întâmple VIDEO

0
Publicat:

Mai mulţi producători de mezeluri tradiționale vor depune la Comisia Europeană dosarul pentru înregistrarea Babicului de Buzău ca produs cu denumire şi indicaţie geografică protejată. Demersul va acorda produsului protecţie împotriva oricărei utilizări abuzive sau imitări.

Dacă vă este poftă de picantul babic de Buzău, dar sunteţi departe de zona în care se prepară aceştia, îi puteţi comanda pe internet de la producătorii din regiunea Buzăului. Constantin Frusinoiu este unul dintre ei. Fabrica sa de mezeluri tradiţionale este din ce în ce mai solicitată să livreze în ţară şi străinătate.

O lună de zile durează procesul de producție, de la prepararea cărnii, până la afumarea și uscarea completă. „Ca aperitiv este foarte bun, foarte sățios, se taie felii subțirele. Cei care nu au mâncat niciodată îl confundă cu salamul, dar nu are nicio legătură”, spune Constantin Frusinoiu, producător de babic.

Salamul uscat și afumat are la bază rețete vechi și mici secrete care îl scot din rândul banalelor produse de carmangerie. Recent, un site croat de turism culinar, gândit ca o hartă a gastronomiei mondiale, a plasat babicul în top zece cele mai apreciate salamuri din lume, înaintea unor mezeluri din Croaţia, Germania, Turcia sau Spania.

Babicul produs în Buzău este un salam tradiţional românesc, afumat și uscat. Conţine un amestec de carne de porc şi de vită, condimentat cu sare, boia de ardei dulce şi iute. Amestecul este introdus în maţe subţiri de vită, care sunt apoi presate, afumate şi uscate în lunile reci de iarnă.

Savoarea şi iuţimea babicului pot diferi de la un producător la altul, în funcţie de reţetele alese de fiecare. „Babicul are în plus aroma specifică de ardei, boia făcută în casă. Aici este secretul. Buzoienii cunosc dar cei care vin din afara județului sunt surprinși foarte plăcut. Am avut clienți și din Satu Mare care chiar nu auziseră de babic”, declară Maria Florea, vânzătoare într-un magazin de produse tradiționale.

Picantul babic, aperitiv nelipsit de pe mesele buzoienilor, este din ce în ce mai apreciat în țară și străinătate. De aceea, ca să-i păstreze autenticitatea, producătorii din Buzău vor să înregistreze babicul de Buzău la Comisia Europeană ca produs cu denumire și indicație geografică protejată. Vor astfel să obțină protecție împotriva oricărei utilizări abuzive sau imitări.

„Fiind un produs foarte bun și foarte căutat, mulți încearcă să-l producă. Bine, nu o să reușească ei niciodată să îl facă așa cum îl facem noi, cu pastă de ardei, cu pulpă de vită, pulpă de porc”, spune Constantin Frusinoiu, producător de babic.

România are recunoscute până în prezent pe sisteme de calitate europene zece produse. Printre ele găsim salamul de Sibiu, novacul afumat din Ţara Bârsei, cârnaţii de Pleşcoi și telemeaua de Ibăneşti. Recent, România a obţinut recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) și pentru „plăcinta dobrogeană”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție