Artistul plastic Ciprian Dumitrache încheie anul cu prezenţe în expoziţii din ţară şi străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Dumitrache (în mijloc) va fi prezent cu o lucrare la o expoziţie în Portugalia       FOTO: Iulian Bunilă

Finalul lui 2012 îi aduce tânărului artist buzoian Ciprian Dumitrache o încununare a muncii de creaţie de peste an, prin numeroase participări la expoziţii colective în galerii din ţară dar şi din străinătate. Seria acestora a început în noiembrie, cu vernisajul unei expoziţii în Bucureşti, şi va culmina cu participarea, în decembrie, cu cel puţin o lucrare, la un eveniment cultural organizat în Portugalia.

   Ciprian Dumitrache, absolvent al Liceului de Artă din Buzău, în 1994, şi-a dedicat mare parte a timpului picturii de şevalet, un hobby de care s-a molipsit încă din copilărie. În atelierul său, a realizat sute de lucrări, în diverse tehnici ale picturii. La început, şi-a promovat creaţiile într-un cerc nu foarte larg, dar pretenţios, cel al prietenilor şi al colegilor artişti. În ultimii ani, însă, Ciprian Dumitrache a devenit o prezenţă din ce în ce mai frecventă şi apreciată la expoziţii organizate în Bucureşti, dar şi în alte oraşe ale ţării.

Finalul de an este pentru artistul plastic buzoian unul încărcat. În perioada 12 noiembrie – 12 decembrie, Ciprian Dumitrache are expuse trei lucrări în cadrul Salonului de Toamnă, deschis la Centrul de Conferinţe al World Trade Center din Bucureşti. A fost prezent la vernisaj, alături de ceilalţi participanţi, Ammar Al Nahhas, Răzvan Stanciu, Vladimir Damian, Petre Chirea şi Petre Emanoil Ghergu.

O altă lucrare, pe care Ciprian Dumitrache a realizat-o în timpul anului, a fost selectată de Uniunea Artiştilor Plastici pentru Salonul Naţional de Artă, dedicat Zilei Naţionale a României, care este programat la Alba Iulia, la începutul lunii decembrie.

De asemenea, buzoianul va trimite cel puţin o lucrare la o expoziţie organizată la final de an într-o importantă galerie din Lisabona, la invitaţia Colorida Art Gallery.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”