Afumăturile din porc românesc, greu de găsit. Le mai prepară pensiunile cu ferme proprii

0
Publicat:

Sfârâie carnea în afumătorile pensiunilor care se pregătesc intens pentru sfârșitul de an. Pastrama, șunca țărănească, mușchiulețul sau cârnații prind acum savoarea și aspectul arămiu care vor stârni apetitul turiștilor ce vor alege sejururi la munte, începând cu 1 decembrie. 

Kaizerul este din carne de porc românesc. FOTO Iulian Bunilă

Aceasta ar putea fi însă ultima iarnă în care vom avea la discreție afumături din carne de porc crescut în gospodării proprii. Piața tinde, din păcate, să fie dominată de importuri, din cauza pestei porcine.

Domnul Emil este bucătar la o pensiune din localitatea buzoiană Cândești, apreciată de turiști mai ales pentru meniurile tradiționale pe care le găsesc aici. De câteva zile, afumătoarea restaurantului funcționează fără întrerupere iar focul mocnit este întreținut numai cu lemn de pom fructifer.

Acum este rândul pastramei să fie scăldată în fumul aducător de arome. „Trebuie să-i dăm un fum cald, din esență de lemn aromatic. Folosim lemn de cireș, prun, uscat, Uitați, o să capete o culoare foarte frumoasă”, ne spune Emil Romanescu, bucătar.

Pastrama se ține la fum de pom fructifer. FOTO Iulian Bunilă

După ce iese din afumătoare, carnea ajunge în depozite frigorifice. Între timp, la bucătărie ajutoarele domnului Romanescu fierb șunca afumată și pun carnea la garniță. Toate preparatele sunt din carne de porc crescut în propria fermă.

Pentru că cererea de produse afumate este mare, cel puțin trei porci sunt sacrificați într-o săptămână. „Carnea de porc care a fost în prealabil pusă la sare, la fum, la afumătoare, iar la sfârșit a fost prăjită. Urmează pusă la borcan, împreună cu cârnații”, ne spune bucătarul pensiunii din Cândești.

Gospodinele pun carnea la borcan, în untură. FOTO Iulian Bunilă

La această pensiune aflată la circa zece kilometri distanță de municipiul Buzău, un platou tradițional pentru două persoane, cu afumături produse din carne de la animalele crescute în ferma proprie, costă 40 de lei.

Poate ar fi puțin mai ieftin dacă bucățile de mezeluri ar proveni de la porc de import, însă gustul face diferența. Bucătarul nostru spune că aceasta ar putea fi ultima iarnă în care vom avea la discreție afumături din carne de porc crescut în gospodării proprii.

Mezelurile din carne de porc românesc devin mai rare. FOTO Iulian Bunilă

Piața tinde, din păcate, să fie dominată de importuri

Efectivele de porci s-au redus dramatic în ultimii ani, din cauza pestei porcine africane (PPA). Conform datelor Asociației Române a Cărnii (ARC), în prezent, există 30 de focare de PPA în 20 de localități la porci domestici și în peste 800 de fonduri de vânătoare. 

Dacă va fi nevoit să recurgă la materie primă adusă de peste hotare, spune Emil Romanescu, prin măiestrie, o afumare și condimentare așa cum trebuie, va prepara mezeluri apropiate de calitatea celor autohtone.

„Gustul cărnii din gospodăria proprie n-o să-l mai găsim la porcul din străinătate. Cu toate astea, dacă e condimentat cum trebuie și bine pregătit, o să aducem și porcul de import aproximativ la gustul acesta așteptat de noi. Se poate, dar cu mare măiestrie și multă muncă”, declară Emil Romanescu, bucătar.

Porcul românesc este amenințat de Pesta Porcină Africană. FOTO Iulian Bunilă

Potrivit publicației agrostandard.ro, România importă circa 85% din carnea de porc, în timp ce porcii din complexele industriale sunt sacrificați din cauza pestei porcine africane.

Reprezentanții patronatelor din sector susțin că, dacă nu se stabilesc reguli stricte privind creșterea animalelor în gospodăriile populației, nu vom mai avea ferme industriale de porci în România.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”