A crescut venitul lunar al buzoienilor. Asta, conform unor calcule ale edililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoienii au dat buzna, în acest an, la ghişeele de taxe şi impozite ale Primăriei. Mulţi dintre contribuabili au preferat să achite integral taxele şi impozitele în primele luni ale anului, datorită faptului că au beneficiat de bonificaţia de 10% acordată conform legii.

Astfel, în primele trei luni ale acestui an, gradul de colectare a fost cu 25 la sută mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În primele trei luni ale acestui an, s-a reuşit colectarea de la persoane fizice şi juridice a sumei totale de 22 milioane de lei. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, s-a colectat suma de 17 milioane de lei”, a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

Edilul municipiului Buzău spune că diferenţa în plus de 25 la sută faţă de 2014 poate fi interpretată prin faptul că în ultimul an au crescut veniturile buzoienilor şi ale societăţilor comerciale.

Buzoienii care vor să scape de grija taxelor şi impozitelor locale pe 2015, dar să şi beneficieze de o reducere la plata acestora de 10 la sută pe întreg anul, sunt aşteptaţi la ghişeele de încasări ale Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Buzău până la data de 31 martie.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Putin se întâlnește la Moscova cu ministrul de externe nord-coreean. Choe Son Hui salută „apropierea spirituală” dintre țara sa și Rusia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Toate supermarketurile și hipermarketurile din România, suspectate de practici înșelătoare
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv