Ziua în care Bucureştiul a fost ocupat de Armata Roşie: „Ăştia-s biruitorii Wehrmachtului?!“

La sfârşitul lunii august a anului 1944, trupele sovietice au intrat în Bucureşti. „Armata eliberatoare“ urma să staţioneze pe teritoriul României doar câteva luni, dar în realitate a rămas până în 1958, asigurând instaurarea comunismului.

Armistiţiul încheiat la la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) pe de o parte a scurtat războiul cu câteva luni, salvând de la moarte sute de mii de soldaţi, însă, pe de altă parte, a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, situaţie care a durat până în anul 1958, timp în care sovieticii au asigurat instaurarea comunismului.

Seniorul Corneliu Coposu a relatat în revista „Flacăra“ în anul 1993 cum a trăit momentul istoric: „Ruşii au sosit în Bucureşti pe 28 august. Eu am avut să-i primesc, pentru că n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut! Trebuia să-i primească primarul provizoriu al Capitalei, Dombrovschi. El însă a spus: . Eram secretar general al Consiliului de Miniştri si m-am dus eu, împreună cu fiica lui Dombrovschi, Nina, care ştia ruseşte. Cunoscând deja apetitul ruşilor pentru maşini frumoase, ne-am dus cu o maşină mai prăpădită si i-am aşteptat acolo, la marginea Colentinei. Au apărut ruşii! Când i-am văzut, mi-am zis: <Ăştia-s biruitorii Wehrmachtului?!> Era o căruţă, la care erau înhămaţi un cal si o vacă!!! Penibilă intrare! În fine, a apărut unul, care era cam cherchelit şi nu făcea figură de general, dar totuşi era general, cel care comanda coloana! I-am asigurat că sunt bine primiţi, că nu vor avea probleme! 

Ei n-au tras nici un foc de armă nici în Bucureşti şi nici altundeva, pentru că nemţii erau luaţi prizonieri de armata noastră. Dar aceasta nu i-a împiedicat să dea un comunicat a doua zi ca ! A fost un singur mort la ocuparea Bucureştiului: un sublocotenent care s-a îmbătat şi s-a împuşcat din greşeală. A fost îngropat cu onoruri în piaţa publică din Crângaşi!“, a povestit Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă. Fragmentul inedit a fost făcut public de Ion Andrei Gherasim, fostul secretar al Seniorului. 

În urma armistiţiului încheiat la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) şi a tratatelor de pace de la Paris, România a intrat sub ocupaţia militară sovietică. Arhivele militare vorbesc despre faptul că în 1946, nu mai puţin de 615.000 militari se aflau pe teritoriul ţării noastre.

Trupele sovietice au fost retrase treptat, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cu toate acestea, regimul de la Bucureşti a continuat să aducă elogii Uniunii Sovietice şi au continuat măsurile represive împotriva „duşmanilor“. Arestările au continuat, s-au organizat şedinţe publice de demascare, exact ca în anii '50. Ele, spune istoricul Ioan Scurtu, în lucrarea „Premisele schimbărilor revoluţionare din anul 1989“ publicată în „Studii şi articole de istorie LXXV“, 2009, erau menite să adoarmă vigilenţa Kremlinului, care trebuia să ştie că România rămânea o verigă puternică a lagărului socialist. 

Regimul a devenit mai relaxat. Din anul 1960 s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politic, prin mai multe decrete de amnistie. În august 1964 au fost puşi în libertate ultimii 10.000 de deţinuţi politic. 

Vă mai recomandăm:

Aşii aviaţiei române persecutaţi crunt de comunişti. Ion Dobran, eroul dat afară din casă şi trimis la strung de bolşevici

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare