Zeci de animale lăsate să moară de foame în Ilfov

0
Publicat:

Polițiștii din Ilfov au deschis un dosar penal și cercetează o femeie pentru ucidere cu intenție a animalelor, după ce zeci de cai și câini au fost lăsați să moară pe o proprietate în afara localităţii Nuci.

Polițiștii au găsit 7 cai morți / Foto: Arhivă

Potrivit poliției, la percheziții au fost găsite 84 de animale (cai și câini), dintre care 7 cabaline fiind decedate. Un alt cal a murit cât anchetatorii erau încă la fața locului.

Sursa citată a precizat că „poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Ilfov şi ai Staţiunii Snagov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat o percheziţie la o locaţie aflată în extravilanul satului Nuci din comuna Gruiu, unde o femeie deţinea mai multe cabaline.”

„În fapt, în perioada noiembrie 2022 şi până la data efectuării percheziţiei, femeia nu ar fi asigurat condiţiile de bunăstare a animalelor respectiv apă, hrană şi adăpost corespunzător sezonului rece, condiţii necesare supravieţuirii, fapt ce ar fi dus la decesul a 8 exemplare de cabaline. La percheziţii poliţiştii au descoperit 84 de animale, 7 cabaline fiind decedate, iar celelalte 77 de animale, respectiv 36 cabaline, 2 ponei 2 măgari şi 37 de exemplare canine au fost găsite în viaţă”, a mai precizat poliţia.

Întrucât animalele se aflau într-o stare de pericol, pentru protejarea acestora, poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor au emis ordine de plasare pentru 74 de animale, respectiv 39 de ecvine şi 35 de exemplare canine.

„Facem precizarea că la faţa locului au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ilfov, ai Consiliului Judeţean Ilfov, medici veterinari din cadrul unei fundaţii de profil şi reprezentanţii unui adăpost pentru cai.”, a mai transmis poliția.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”