Vizite ghidate în Muzeul Naţional de Artă al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul unui bilet întreg este 20 de lei FOTO MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României organizează o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor), care au loc în al treilea weekend din fiecare lună. Preţul unui bilet întreg costă 20 de lei.

În această lună vizitele vor avea loc astfel: sâmbătă, 18 octombrie, şi duminică, 19 octombrie, de la orele 11.30, 14.00 şi 16.30
Începând din luna mai a acestui an, participarea la tururile ghidate nu mai necesită o programare prealabila. Vizitatorii sunt rugaţi să se prezinte cu 30 de minute înainte la casa de bilete de la parterul Galeriei Naţionale pentru achiziţionarea biletelor de acces. Participarea se face în limita locurilor disponibile.

Cu acest prilej poate fi vizitată şi expoziţia Fragmente de memorie - Portrete Regale. Palatul Regal, care îşi propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a Palatului Regal (în anexa Sufrageriei Regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse.

Fiecare vizită durează aproximativ o oră, iar preţul unui bilet întreg este 20 de lei, în timp ce pensionarii trebuie să scoată din buzunar cu 10 lei mai puţin. Studenţii şi elevii trebuie să plătească 5 lei pentru un bilet. 

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Recomandări pentru întărirea imunității în sezonul rece. Dr. Monica Pop: „Urmărind aceste două sfaturi, nu veți mai răci, nu vă veți mai îmbolnăvi”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cât timp mai poate Rusia să finanțeze războiul? „Scăderea exporturilor nu va opri capacitatea lui Putin de a continua conflictul“
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali