VIDEO Premieră în România: un român şi-a construit doi monştri pe patru roţi, în şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul ar fi construit cele două maşini după ce a fost rugat de băiatul lui de 9 ani FOTO monstertrucks.ro

Ziua Copilului va fi punctată diferit de un român care şi-a ascultat copilul de 9 ani: i-a transformat maşinuţele într-un monstertruck. Iar, după ce a terminat cu jucăriile, a trecut şi la maşini reale. Bărbatul organizează un concurs oferind câştigătorului ocazia de a conduce unul dintre cei ”doi coloşi pe patru roţi”. Cele două maşini ar fi făcute chiar de el.

Astfel, cei care sunt curioşi vor putea urmări primii coloşi pe patru roţi construiţi în ţară în timpul unor demonstraţii ce vor avea loc în zona comunei Berceni, începând cu ora 11.00. Intrarea va fi liberă, iar câştigătorii tombolei organizate cu acest prilej vor avea ocazia să testeze puterea unui Monstertruck chiar din cabina acestuia.

Potrivit organizatorului, cele două vehicule au fost construite în ţară în perioada noiembrie 2012-aprilie 2013, constructorul lui lucrând 12 ore pe zi.

”Avand două maşini de teren pick-up şi două camioane militare (nici una dintre ele nu ar fi corespuns din punct de vedere tehnic pentru circulaţia pe drumurile publice), m-am gândit că ar fi frumos să le transform, altfel astăzi ar fi fost cel mai probabil la casat. Ideea Monstertrucks a pornit de la rugămintea fiului meu Albert, în vârstă de 9 ani, de a-i transforma maşinuţele într-un monstertruck, apoi tot el mi-a sugerat să construiesc una reală. Acum avem doi coloşi 4x4 de care suntem foarte mândri, pentru că sunt primii construiţi în România”, a explicat constructorul maşinilor.

Descrierea ”monştrilor”

Primul autovehicul a fost construit dintr-un DAC militar şi un Aro 324, are un motor turbodiesel de 6000 centrimetri cubi, şase cilindri în linie cu o putere de aproximativ 200 de cai putere. Roţile primului ”monstru” construit sunt de combină românească C14, motiv pentru care, potrivit constructorului, autovehicolul este o maşină românească 100%.

Cel de-al doilea vehicul construit, este conceput dintr-un camion militar rusesc Gaz66 şi un Nissan Pick-up, are un motor diesel reinventat – la baza este un motor de aro de Braşov, de 3119 centrimetri cubi, în interior există un set motor şi cămăşi de pistoane de Saviem şi acum are o capacitate cilindrică de 4000 centrimetri cubi. ”Monstrul” are o putere de 150 cai, pompă de injecţie de tractor românesc U650.

Pe aceeaşi temă:

Înmatriculările maşinilor second-hand sunt blocate de timbrul de mediu

Eugen Nicolăescu: „Contul ministerului care a fost blocat asigura achitarea carburantului pentru maşini”

FOTO Spectacol cu maşini şi foc, duminică, la Bistriţa

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate