VIDEO Magistrala de metrou Drumul Taberei a fost inaugurată în prezenţa preşedintelui Iohannis. Circulaţia pentru călători, de la ora 14.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei a fost deschisă, marţi, la nouă ani de la începerea lucrărilor. Inaugurarea a avut loc la ora 12.00, în prezenţa preşedintelui, a premierului şi a ministrului Transporturilor, iar traficul pentru călători se deschide la ora 14.00.

GALERIE FOTO

UPDATE Accesul pe magistrala M5 este liber, marţi, până la ora 23, potrivit ministrului Lucian Bode. 

UPDATE Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat că asistăm astăzi la un moment istoric pentru tot ceea ce înseamnă transportul public de călători din Bucureşti, respectiv punerea în funcţiune a magistralei de metrou Drumul Taberei.

Bode a precizat că aceasta reprezintă cea mai importantă realizare a companiei Metrorex în toţi cei 41 de ani de activitate.

El a numit Magistrala M5 de metrou „una din cele mai spectaculoase magistrale de metrou, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere a tehnologiei utilizate”.

Magistrala va continua cu încă şase staţii spre Universitate şi Pantelimon, a mai spus Bode, care a menţionat că în prezent proiectul se află în procedură de licitaţie a contractului de proiectare.

În ceea ce priveşte magistrala M6 spre Otopeni, de 12 staţii, Bode a afirmat că acesta va intra în linie dreapta anul viitor când va fi semnat contractul de proiectare şi execuţie.

Premierul Ludovic Orban a declarat că toate lucrările ulterioare se vor derula cu o viteză mai mare, că statul va fi mai atent în toate etapele de pregătire şi execuţie a magistralelor de metrou. El a precizat că infrastructura de transport reprezintă prioritatea zero a Guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Magistrala M5 este cert, după Revoluţie, cea mai mai realizare de acest tip, de tip metrou din România. El a precizat că magistrala risca să ajungă un fel de legendă a amânărilor.

Klaus Iohannis a declarat că această realizare cu certitudine contribuie la îmbunătăţirea vieţii în Bucureşti şi este foarte important să se continue în această linie. „Trebuie să ajungem cu infrastructura de transport în secolul 21. Mobilitatea devine din ce în ce mai importantă pentru fiecare român, iar Guvernul trebuie să insiste foarte mult, pentru că avem nevoie de foarte multă infrastructură de transport, de comunicare”, a spus preşedintele.

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor Lucian Bode, dar şi alţi oficiali au ajuns la staţia Eroilor şi vor face o călătorie cu metroul pe Magistrala M5.

UPDATE Metrorex informează că, începând cu data de 15.09.2020, Magistrala 5 de metrou: Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor este pusă în funcţiune pentru publicul călător, după ora 14:00.

Traseul Magistralei 5 de metrou - Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor oferă o cale de transport de mare capacitate şi un mijloc de legătură între zona de sud-vest a Bucureştiului (Cartierul Drumul Taberei) şi centrul oraşului, pe o lungime de circa 7 km, 10 staţii de metrou.

”Prin această punere în funcţiune, atractivitatea generală a reţelei de metrou creşte semnificativ, în special pentru locuitorii din zona cartierului Drumul Taberei, iar transportul de suprafaţă atât cel public, cât şi cel privat este degrevat considerabil. Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi depoul Valea Iolomiţei este finanţată din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014-2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului, aprobat prin H.G. nr. 374/2019 este de cca. 3,2 miliarde lei. Valoarea eligibilă a proiectului este de cca. 2,3 miliarde lei, din care contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune (în cuantum de 85% din valoarea eligibilă a proiectului) este de cca. 2 miliarde lei”, precizează compania.

Lucrările proiectul de investiţii au început în noiembrie 2011.

UPDATE Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Iohannis va participa la inaugurarea metroului din Drumul Taberei, la staţia de metrou Eroilor.


”Suntem pregătiţi să dăm în circulaţie magistrala M5 Drumul Taberei - Eroilor în cursul zilei de mâine, 15 septembrie”, a afirmat Lucian Bode, în debutul şedinţei de Guvern de luni.

Proiectul a vizat realizarea lucrărilor aferente secţiunii Râul Doamnei – Haşdeu (Operă), inclusiv staţia, depoul şi galeria de legătură Valea Ialomiţei, având o lungime totală de 7 km, 10 staţii şi interstaţiile aferente, un depou, o galerie de legătură şi 2 staţii electrice subterane necesare pentru alimentarea cu energie electrică a magistralei.

Studiul de Fezabilitate a fost aprobat prin HGR NR. 1419/2008, iar lucrările au început în 2012. Valoare totală reactualizată a proiectului depăşeşte 3,2 miliarde de lei.

Până la data de 30.04.2013, proiectul a fost finanţat integral de la bugetul de stat, ulterior proiectul a primit acordul din partea Comisiei Europene pentru finanţare din fondurile structurale în cadrul POS-T şi mai apoi aprobat pentru fazare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Citeşte şi:

Programul metroului din Drumul Taberei. Cât vei aştepta pe peron

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €