VIDEO Bătaie între iubitorii de animale şi angajaţii ASPA. Răzvan Băncescu: Mi-au zgâriat maşina, îmi ameninţă familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Răzvan Băncescu, a fost filmat, luni noapte, în timp ce se îmbrâncea şi se lovea cu „iubitorii de animale“, aşa cum i-a numit pe cei care apar în filmări. Băncescu spune că un autoturism s-a izbit de maşina sa intenţionat, iar în momentul în care a fost lovit şi a văzut că i se zgârie maşina a ripostat.

Incidentul a avut loc luni noapte în apropiere de sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, atunci când maşina în care se afla Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al ASPA, a fost lovită de un alt autoturism. „Au intrat cu maşina în mine şi nu a fost singurul incident. Tot ieri noapte au încercat să ne oprească să ne facem treaba în Parcul Politehnicii. Am ajuns să primim ameninţări continuu“, a spus Băncescu. 

Totodată, acesta susţine că a depus o plângere la secţia de poliţie din apropiere şi că a rispostat şi a început să îi lovească pe cei implicaţi în incident abia după ce a fost lovit şi a văzut că i se zgârie maşina. Răzvan Băncescu vine mâine în platoul Adevărul Live pentru a explica ce s-a întâmplat luni noapte, dar şi pentru a vorbi despre cum este în acest moment situaţia maidanezilor din Bucureşti. 

Pe de altă parte, reprezentanţii Brigăziii Rutiere Bucureşti au declarat, pentru Adevărul, că în acest moment nu pot spune cine a fost de vină pentru incidentul din trafic, dar că a existat o tamponare între cele două autoturisme, în lateral.

Asociaţia Cuţu-Cuţu răspunde

Redăm mai jos o parte din punctul de vedere al unei asociaţii de profil, Cuţu-Cuţu:

„Asociatia "Cutu, cutu" protesteaza pentru nivelul de violenţă la care s-a ajuns din cauza nerespectării sentinţei judecătoreşti prin care au fost suspendate Normele de aplicare la Legea eutanasiei. 

În noaptea de 7 spre 8 iulie 2014, Răzvan Băncescu, directorul adjunct şi purtătorul de cuvant al ASPA, a fost implicat într-o altercatie cu persoane nemulţumite de încălcarea  de către ASPA a celor două articole din Codul Penal, respectiv art. 287 "nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti" şi art. 297 "abuz în serviciu".

În această altercaţie, Răzvan Băncescu a lovit cu maşina sa maşina acestor persoane şi ulterior s-a luat la bătaie cu ele, în plină stradă. În maşină se aflau o persoana bolnavă de diabet şi un copil minor, care au ajuns la spital după ce au fost lovite. De asemenea, Băncescu a mai lovit  o femeie, dizlocându-i şoldul. Aceasta suferise cu un an în urma o operaţie la rinichi.

Noi am sesizat mai demult Primăria Generală cu privire la încălcarea multor legi, la fraudele ASPA şi referitor la faptul că această persoana nu are ce căuta în fruntea ASPA. Iată că violenţa asupra animalelor începe să se manifeste gradual, culminând cu violenţa asupra oamenilor“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată