Un tânăr de 23 de ani a pierit înecat în lacul Snagov. Cadavrul a fost scos la suprafață cu ajutorul scafandrilor

0
Publicat:

Tragedie pe lacul Snagov, acolo unde un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit, duminică, 16 iunie 2024. Tânărul a vrut, cel mai probabil să se răcorească, dar nu a mai reușit să iasă la suprafață.

Lacul Snagov. FOTO ISU București

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin 3 apeluri, cu privire la faptul că, un băiat de 23 de ani, în timp ce se afla la scăldat cu mai mulți tineri, s-a aruncat în lacul Snagov și nu a mai ieșit la suprafață. La fața locului s-au deplasat imediat polițiști din cadrul Stațiunii Snagov, împreună cu polițiști de la Postul de Poliție Transporturi Navale Snagov, pentru efectuarea activităților din competență, precum și pompierii militari și scafandrii din cadrul ISUBIF”, au precizat polițiștii.

În urma activităților de căutare, scafandrii au scos din apă un tânăr de 23 de ani, dar cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea sa, acesta nu a mai putut fi salvat.

Cazul va fi preluat de polițiștii de investigații criminale, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București.

Lacul Snagov este cel mai mare lac natural din România, având 16 km lungime și o adâncime maximă de 9 metri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?