Două femei au căzut în lacul Snagov, în timp ce se plimbau cu skijet-ul. Una dintre ele nu a mai putut fi salvată
0Deși nu știau să înoate, cele două femei au ieșit pe întuneric la o plimbare cu skijetul pe lacul Snagov. Una dintre ele a fost salvată imediat de martori.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pompierii au fost alertați după ce două persoane au căzut în lacul Snagov. Una dintre victime a fost scoasă de martorii aflați la fața locului.
"În urmă cu scurt timp am fost alertaţi pentru căutarea a două persoane care se aflau pe lacul Snagov şi au căzut în apă. Una din ele a fost scoasă imediat de martori. Cealaltă este căutată în acest moment", a transmis în cursul nopții Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Din primele informații, este vorba despre două femei care au ieșit la o plimbare cu skijetul. Imediat după ce au căzut în apă, una dintre ele, de 41 de ani, a fost salvată de martorii care au sunat și la 112.
Cealaltă femeie a fost găsită înecată după trei ore de localnicii care au venit să ajute pompierii militari la căutări.