Termoenergetica încheie furnizarea căldurii în Bucureşti. Ce instituții sunt exceptate

0
Publicat:

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă încheierea perioadei de furnizare a energiei termice către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat, începând de marţi.

Termoenergetica oprește căldura în București, Foto: Shutterstock

CMTEB anunţă, încheierea sezonului de încălzire 2022 - 2023, având în vedere îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00“.

Astfel, începând cu data de 18 aprilie vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti.”, au transmis, luni, reprezentanții Companiei.

Potrivit acestora, oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

Reducerea progresivă a temperaturii de livrare, va oferi posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopții, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare.

Asociațiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor, pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituției din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.”, precizează sursa citată.

Ce instituții vor continua să fie încălzite

De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților legali ai acestor instituții.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. este, începând cu data de 01.12.2019, operatorul regional al serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti–Ilfov.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat