Târgul de Crăciun din București s-a deschis duminică: roată panoramică, patinoar şi spectacole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei, s-a deschis duminică, 20 decembrie, începând cu ora 10.00 şi va putea fi vizitat până pe 26 decembrie.

Târgul de Crăciun din București a fost deschis duminică

„Atracţia Târgului, roata panoramică uriaşă, a fost deja montată, căsuţele pentru meşteri, artizani şi pentru bucătarii de mâncare tradiţională sunt frumos decorate cu crenguţe de brad, iar scena şi patinoarul sunt aproape gata. Căsuţele din turtă dulce, soldăţeii şi renii cu siguranţă îi vor încânta pe copii. Pentru cei mari, iubitori ai fotbalului, vom avea un ecran uriaş pe care vor fi transmise meciurile din Campionatul Mondial, interviuri la vestiare sau scene de culise care nu se văd la televizor", anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Evenimentul este deschis publicului de luni până vineri, în intervalul orar 12.00-23.00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul 10.00-23.00. Intrarea este liberă.

Târgul va avea mai multe zone tematice.

* Zona cumpărăturilor de Crăciun găzduieşte peste 80 de căsuţe de lemn, de unde bucureştenii pot alege dintre jucării, suveniruri tradiţionale, cadouri de sezon. Vor fi şi produse realizate de meşteşugari, artişti plastici, artizani şi creatori autohtoni: de la globuri din sticlă pictate manual, ornamente pentru brad, accesorii şi bijuterii, până la produse din ceramică din Horezu, Corund şi Baia Mare, ii, icoane şi obiecte realizate din lemn cioplit, informează Primăria Capitalei.

* În zona de street food, vizitatorii vor putea cumpăra: burgeri, cârnaţi la grătar şi dulciurile oferite de cele 16 food-trucks.

* Zona parcului de distracţii "promite să fie pe gustul tuturor" cu patinoar, roata panoramică şi călătorii amuzante în caruselul colorat.

* Evenimentul va avea o zonă destinată microbiştilor, unde vor putea viziona în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie transmisiunile competiţiilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.

* Începând cu mini-vacanţa din 30 noiembrie - 4 decembrie, programul Târgului de Crăciun va fi completat cu concertele de weekend, din zona de spectacole. Timp de patru weekenduri, dar şi de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, pe scena din faţa Palatului Parlamentului, bucureştenii vor asculta live colinde şi cântece tradiţionale şi vor asista la spectacole cu datini de Crăciun.

* Pe 30 noiembrie, la Târgul de Crăciun, începutul calendaristic al iernii va fi marcat prin momente artistice speciale precum şi prin aprinderea luminiţelor din bradul festiv. Cei mici se vor putea întâlni cu spiriduşi, îi vor putea transmite scrisori lui Moş Crăciun sau îl vor putea întâlni în persoană la Căsuţa lui Moş Crăciun.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 20 noiembrie - 26 decembrie se va restricţiona traficul rutier, banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei. Totodată, în perioada 19 noiembrie - 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţa Constituţiei: două pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului, şi una dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.

Târgul de Crăciun este organizat de PMB, prin ARCUB, PROEDUS şi CREART. Costurile sunt suportate din bugetele celor trei instituţii organizatoare, fiind estimate la aproximativ 4 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein