Sute de bucureşteni testează carnea de porc la punctul de control din Piaţa Progresul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 20 decembrie, la Punctul de Control Sanitar – Veterinar din Piaţa Progresul, singurul de acest tip amenajat în Capitală, peste 400 de bucureşteni care au sacrificat porci de Crăciun au venit să testeze carnea.

Peste 400 de bucureşteni au fost prezenţi ieri la Punctul de Constrol Sanitar – Veterinar din Piaţa Progresul, pentru a efectua examenul trichineloscopic. Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone a cerut suplimentarea aparaturii necesare efectuării controlului.

„Este îmbucurător faptul că tot mai mulţi cetăţeni s-au educat în spiritul respectării normelor de siguranţă alimentară şi au decis să supună examenului carnea de porc pe care urmează să o consume, de la deschiderea acestui punct de control, 100 de persoane prezentându-se zilnic în acest sens. Reamintim că punctul de control sanitar-veterinar este deschis până pe 24 decembrie şi în perioada 27 - 31 decembrie (fiind închis în primele două zile de Crăciun) având următorul program de lucru: de luni până vineri, între orele 9.00 – 18.30, iar sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 – 16.00“, a precizat Piedone.

Pe aceeaşi temă:

Ignatul, respectat la doi paşi de centrul istoric, la Bistriţa. „Ghiţă” a fost sacrificat după tradiţie

FOTO Crăciun arhaic pe uliţele Muzeului Satului. Pomana porcului ca-n Maramureş

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul