Stăpânii câinilor în vârstă de peste şase luni au obligaţia să îşi sterilizeze animalele. Excepţie fac câinii utilitari şi de vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câinii în vârstă de peste şase luni vor fi sterilizaţi FOTO Adevărul

Bucureştenii care au câini în vârstă de peste şase luni vor avea obligaţia să îi sterilizeze. Animalele care vor scăpa de sterilizare sunt patrupedele utilitare şi cele de vânătoare înregistrate, dar şi câinii care aparţin Ministerului Internelor şi Ministerului Apărării, potrivit Mediafax.

Proiectul, lansat marţi în dezbatere publică de municipalitate, modifică Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nr. 243/2009, privind controlul reproducerii câinilor în Municipiul Bucureşti.

Prin noul proiect, toţi locuitorii capitalei care deţin câini în vârstă de peste şase luni sunt obligaţi să-i sterilizeze în termen de un an de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Câinii utilitari, de vânătoare şi cei ai ministerelor nu vor fi sterilizaţi

Doar câinii utilitari şi cei de vânătoare, care sunt înregistraţi la Asociaţia Chinologică Metropolitană Bucureşti, dar şi câinii de serviciu ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Afacerilor Interne nu vor intra în programul de sterilizare.

Acestora li se alătură patrupedele a căror stare de sănătate nu este compatibilă cu procedura de sterilizare, lucru care va trebui să fie confirmat prin semnătura şi parafa medicului veterinar.

Persoane fizice şi juridice, alături de ONG-uri

Proiectul cuprinde mai multe cerinţe, iar una dintre ele vizează persoanele fizice şi juridice, dar şi ONG-urile care deţin câini în vârstă de peste patru luni, cu domiciliul în Bucureşti.

Cei care se încadrează în aceste categorii sunt obligaţi să-şi înregistreze animalele la Administraţia pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor din Bucureşti(ASPA) în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a hotărârii, prin microciparea animalelor şi completarea unui formular. Excepţie vor face câinii utilitari şi de vânătoare, dar şi cei din serviciul ministerelor.

Proiectul nu prevede aplicarea unor sancţiuni pentru cei care nu respectă prevederile, dar nici vreo formă de control privind respectarea acestora.

Persoanele juridice, instituţiile şi ONG-urile care capturează, adăpostesc, transportă, sterilizează, identifică şi adoptă câini fără deţinător din Capitală au obligaţia să comunice reprezentanţilor ASPA, lunar, toate informaţiile aferente acestei activităţi. În cazul în care aceste lucru nu se întâmplă, fiind sancţionaţi cu o amendă contravenţională de 2.000 de lei.

De asemenea, ONG-urile care au protocol de colaborare cu reprezentanţii municipalităţii şi care vaccinează, deparazitează, sterilizează şi înregistrează în baza unică beneficiază de scutirea de orice plată a serviciilor pe care acestea le prestează.

Medicii veterinari, noi responabilităţi

Prin noul proiect de hotărâre, medicii veterinari care au contract de prestări servicii cu ASPA vor fi obligaţi să transmită în scris, dar şi electronic, situaţia câinilor sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi şi identificaţi, toate aceste informaţii urmând să fie introduse într-o bază unică de date.

ASPA va identifica, prin microcipare şi crotaliere, câinii fără stăpân, iar număru de microcip va fi înscris în fişa câinelui şi înregistrat în baza de date.


De asemenea, agenţii economici care solicită prestări de servicii către reprezentanţii municipalităţii vor plăti câte 70 de lei pentru capturarea şi sterilizarea unui câine, 20 de lei pentru identificarea şi înregistrarea acestuia în baza de date şi 10 lei pentru vaccinul antirabic.

Potrivit municipalităţii, modificarea Hotărârii nr. 243/2009 este necesară pentru că studiile din teren arată că aproximativ 30% dintre câinii fătă stăpân din Capitală provin din abandon privat, adică pui proveniţi din monte accidentale sau câini ai căror deţinători nu-i mai doresc.

Proiectul de hotărâre va fi în dezbatere publică până în data de 30 aprilie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!