Soluţia lui Oprescu la dezastru: maşină cu vibraţii care simulează cutremurul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există şi alte ţări unde există aceste maşini care simulează cutremurul FOTO igs.indiana.edu

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a vorbit, duminică dimineaţă, despre planurile Municipalităţii în ceea ce priveşte instructajul şi măsurile aplicate în cazul unor calamităţi care ar lovi oraşul, cum ar fi un cutremur puternic. Printre măsuri, edilul a menţionat şi cumpărarea unei maşini cu vibraţii care simulează cutremurul şi care va trece pe la toate şcolile.

Printre măsurile de protejare a bucureştenilor pe care Primăria Capitalei le ia, primarul Oprescu a reamintit de cele care sunt deja în lucru. Sorin Oprescu a declarat că lucrările la amenajarea celor 12 săli de sport, de la câte două şcoli din fiecare sector, sunt într-un stadiu avansat: „Paturile şi păturile au fost atribuite prin licitaţie, mai rămâne doar să punem generatoarele. Lucrările la puţuri (n.r. – puţuri de mare adâncime în curtea fiecărei şcoli) sper să fie gata undeva la sfârşitul lui ianuarie – începutul lui februarie, dacă va ţine şi vremea cu noi“, a explicat edilul. 

Întrebat despre costurile acestor acţiuni, Sorin Oprescu a spus că aceste informaţii sunt deţinute de directorul de Operaţiuni al Primăriei, însă „cu siguranţă au costat mai puţin decât o viaţă omenească ce poate fi salvată“.

Maşina-simulator de cutremur pentru 25 de copii

De asemenea, Oprescu intenţionează să introducă şi o metodă inedită de instruire a copiilor din şcoli: maşina de simulat cutremure. Este vorba de o maşină specială, asemănătoare cu un tir, în al cărei container se poate amenaja fie o sală de clasă cu o capacitate de 25-30 de copii, fie o încăpere de birouri pentru adulţi.

„Vreau ca la anul, cu toate sacrificiile financiare care vor fi necesare, să putem aduce această maşină specială care simulează cutremurul şi s-o plimbăm prin toate şcolile în aşa fel încât copiii, împreună cu profesorii, să ştie ce au de făcut în timpul unui cutremur“, a spus edilul.

Întrebat de unde va achiziţiona o asemenea instalaţie, Sorin Oprescu a spus că a luat legătura cu primarul oraşului Ankara în această privinţă, întrucât acest oraş dispune de trei-patru astfel de maşini. Primarul a mai menţionat că înainte de orice achiziţie, se va consulta şi cu specialiştii de la ISU. 

Metoda, des întâlnită în Japonia

Simulatorul de cutremure este un lucru obişnuit în Japonia, unde zilnic au loc, în medie, unul sau două seisme. În ţara cutremurelor, pregătirea în cazul unei asemenea calamităţi li se predă copiilor în şcoli, de la cele mai fragede vârste. Simulatoarele mobile de cutremure sunt amenajate în diverse containere sau chiar şi în maşini de pompieri. 

Maşină-simulator de cutremure pentru copii de grădiniţă din Japonia. FOTO selcukcabar.wordpress.com

Interiorul unui asemenea vehicul arată întocmai ca o cameră dintr-un apartament: cu masă, scaune, frigider sau aragaz. Copiii intră înăuntru şi se aşează, iar când vibraţiile încep, provocate de un dispozitiv hidraulic aflat sub podea, ei trebuie să închidă gazul, să stingă lumina şi să se refugieze sub masă, scrie registeredalien.weebly.com.

Pe aceeaşi temă:

HARTĂ Şcolile unde ne refugiem în caz de cutremur. PMB: Se lucrează la amenajarea a câte două în fiecare sector

Refugierea oamenilor în şcoli, soluţia lui Oprescu în caz de calamitate

FOTO Cum vor fi anunţati bucureştenii în cazul intemperiilor: 36 de panouri publicitare s-au transformat, astăzi, în ziarul situaţiilor de urgenţă

Oprescu explică de ce imobilele clasate cu risc seismic I pericol public nu pot fi consolidate în timp util

Oprescu vrea să închirieze apartamente pentru locatarii blocurilor cu risc seismic. Nicuşor Dan: „Oamenii nu mai cred în Primărie“

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție