Societatea civilă contează. Prietenii Parcului IOR au obţinut ajutorul consilierilor locali în salvarea parcului IOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un sfert din parcul IOR (12 hectare) au fost retrocedate de Primăria Capitalei în 2005

Cine spune că societatea civilă din România nu există, s-ar putea înşela. ”Prietenii Parcului IOR” este o comunitate modestă, dar în creştere, înfiinţată dintr-un motiv egoist,dar constructiv: păstrarea graniţelor actuale ale parcului Alexandru Ioan Cuza, fostul IOR, asta după ce primarul Adriean Videanu a retrocedat 12 hectare din el. Joi, câţiva din comunitate au obţinut o promisiune din partea consilierilor.

Gândul că politicienii sunt corupţi şi că încrederea în ei este tot mai mică, mai ales în rândul generaţiilor tinere, pare a fi deja o modă. Dar, realitatea este că numai o societate civilă bine structurată poate echilibra distanţa dintre corupţie şi construcţie publică. Câţiva adulţi tineri din cartierul Titan par că au înţeles lucrul acesta şi au hotărât să lupte pentru ce consideră ei că este important.

Joi, 22 august, a avut loc Şedinţa Ordinară a Consiliului Local al Sectorului 3 din Bucureşti, ocazie cu care reprezentanţii comunităţii au fost invitaţi să-şi ”spună oful”.

Aceştia au discutat despre două aspecte: retrocedarea a 12 hectare din parcul IOR, făcută cu ani în urmă de Primăria Capitalei administrată pe-atunci de Adriean Videanu şi îngrădirea unei bucăţi de 5.000 de metri pătraţi din parcul aflat încă în administraţia Primăriei Sectorului 3.

Potrivit reprezentanţilor comunităţii, anul trecut, în toamnă, circa 5.000 de metri pătraţi au fost îngrădiţi peste noapte blocând practic accesul oamenilor la spaţiul verde.  Singura explicaţie primită de la Administraţia Domeniului Public Sector 3 la acea vreme a fost că s-a făcut ”pentru zona de ecologizare”, adică acea zonă care a fost curăţată şi îmbogăţită, dar şi înconjurată de un gard.

În şedinţa de Consiliu de joi, locuitorii din Sectorul 3 au obţinut promisiunea directorului Direcţiei Parcuri din cadrul Primăriei Sectorului 3, Silviu Popa, că gardul va fi înlăturat ca spaţiul să fie redat oamenilor.

Tot în cadrul Şedinţei de Consiliu de joi s-a vorbit despre cele 12 hectare de teren retrocedate moştenitorului care a câştigat drepturile de proprietate prin hotărâre judecătorească, decizie pusă în aplicare de Primăria Capitalei în 2005, în timp ce primar era Adriean Videanu.   

”Acel teren este proprietate privată şi, conform legii, este sacră. Dacă cineva ne-ar solicita nouă autorizaţie de construcţie, dacă ar fi în limitele legii, noi suntem obligaţi să o dăm. Şi asta pentru că, dacă nu facem asta, ne dau în judecată şi cer despăgubiri uriaşe. În prezent, se încearcă totuşi o rezolvare pe cale amiabilă cu proprietarul ca cele 12 hectare să nu fie smulse din parc”, au declarat consilierii Primăriei Sectorului 3.

Pe aceeaşi temă:

Un sfert din parcul IOR, retrocedat de Adriean Videanu. Primăria Sectorului 3 dă vina pe Primăria Capitalei pentru o decizie luată în 2005

„Elasticul”. Înapoi în viitor

Atunci şi acum

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie