Şeful Termoenergetica explică de ce nu era semnalizată groapa din Capitală în care au căzut două maşini: „Două persoane au aruncat semnele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi indivizi ar fi ieşit dintr-un bar şi ar fi aruncat cele 9 semnalizatoare care anunţau groapa săpată de Radet în Capitală în care au găsit cele două maşini, duminică seara. Cel puţin aşa susţine Alexandru Burghiu, şeful Termoenergetica (societate care preia activitatea RADET).

„Am ajuns în jur de ora 23 acolo, iar soţia primului şofer care a căzut în groapă, cât şi poliţia, mi-au relatat că nu cu mult timp înainte, două persoane ar fi ieşit din barul de lângă, într-o stare euforică, şi s-au luat la trântă cu tot ce înseamnă semnalizare şi le-au aruncat pe toate în groapă, după care a venit acel om şi a căzut în groapă”, a declarat, pentru Mediafax, Alexandru Burghiu, director al companiei Termoenergetica (societate care va prelua activitatea RADET).

Burghiu mai spune că din groapă au fost scoase 9 indicatoare. „Am scos vreo 9 indicatoare din groapă, şi de-o parte şi de alta a şantierului. Dacă ar fi dat cu maşina în primele, cele din celalalt capăt ar fi stat neatinse. Şantierul acela este de 12 zile şi nu a fost niciun incident acolo”, a mai declarat Burghiu.

Martori de la faţa locului au relatat că în cazul în care ar mai fi durat câteva minute până când primul bărbat a fost scos se putea întampla o tragedie, pentru că la scurt timp a căzut cealaltă maşină. Potrivit lui Burghiu, groapa va fi astupată în aceste zile.

Duminică seara, două autovehicule care circulau pe Aleea Compozitorilor dinspre Bulevardul 1 Mai, în momentul în care au ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13, au căzut într-un şanţ săpat în carosabil. Şanţul săpat este parte a unei lucrări de termoficare a RADET. În urma accidentului, unul dintre şoferi a fost rănit. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările evenimentului rutier, precum şi pentru stabilirea modului de semnalizare a lucrării.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!