Scandalul pacientei arse pe faţă la un spital din Capitală: Ministerul confirmă dezvăluirile jurnaliştilor, managerul instituţiei încearcă să le închidă gura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma controlului realizat de către Ministerul Sănătăţii la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti s-a ajuns la concluzia că acel aparat nu a fost folosit corespunzător de către medic, pentru că altfel acel incident nu ar fi avut loc.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a sancţionat spitalul şi a dat un plan de conformare, care, dacă nu va fi realizat, poate atrage chiar şi o plângere penală, conform digi24.ro

Reacţia conducerii spitalului a fost că, iniţial, acea flacără s-a autoaprins şi că nu ar fi nimeni de vină, iar ulterior Narcis Copcă, managerul spitalului, declara că pacienta este de vină pentru că şi-a scos singură din nas oxigenul şi atunci s-a produs acea flamă.

Acest aparat folosit în sala de operaţie ar trebui să aibă o avizare periodică de la ANMDM, lucru care nu s-a întâmplat.

„Ministerul Sănătăţii a finalizat ancheta în cazul pacientei arse în timpul unei operaţii la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti. Concluziile ministerului confirmă informaţiile Digi24, chiar dacă reporterii noştri au fost ameninţaţi tocmai pentru că au făcut aceste dezvăluiri iar conducerea spitalului a negat cu vehemenţă datele noastre”, arată Digi 24.

Reacţia managerului Narcis Copcă în legătură cu ameninţările la adresa Digi24:

„Dumneavoastră ca post aţi dat o ştire neverificată privind o explozie, un incendiu, într-o sală de operaţie. Lucru pentru care acest spital, care n-a fost consultat, vă acţioneză în judecată. Tot dumneavoastră ca post încercaţi să ventilaţi o agravare a situaţiei pacientei, când, de fapt, pacienta este pe punctul de a fi externată peste cinci-şase zile. În continuare sunteţi lăsaţi să vărsaţi aceste dejecţii la adresa şi a noastră, şi a medicilor, şi a pacienţilor şi a ţării în care existaţi dumneavoastră ca post. Lucru pentru care noi vă acţionăm în judecată. Inventaţi nepoţi când vi s-a explicat că aparţinătorii legali, cei care au reprezentanţă în cazul doamnei, şi inclusiv doamna, sunt foarte mulţumiţi de acest tratament şi au şi înţeles situaţia perfect, mult mai bine decât dumneavoastră vă faceţi că înţelegeţi. Aţi încerat să transmiteţi o emoţie falsă. De fapt, reporterul dumneavoastră Carla Tănase sau cum se cheamă nu şi-a făcut datoria corect, nu a întrebat, nu a verificat, nu a făcut un lucru minimal, să vină să stea de vorbă cu pacienta şi continuă să intoxice prin intermediul unui post, fără a avea un şef care să o admonesteze şi nu de azi, chestia asta o face de mult”.

Jurnalista Digi 24 Carla Tanasie a dezvăluit, vineri, pe pagina sa de Facebook că managerul spitalului este supărat că nu a fost sancţionată pentru reportajul făcut la „Sfânta Maria”.

           

Pe 6 noiembrie,  o pacientă a suferit arsuri, într-o sală de operaţie de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, după ce o o flamă s-a autodeclanşat în timpul unei operaţii de extracţie a unei tumori.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”