RADET spune că ELCEN nu a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RADET informează că ELCEN nu a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial şi asumat de Regie, iar apa caldă a parcurs o distanţă dublă faţă de cea normală, până la robinetele din cartierele Colentina şi Pantelimon.

Programul iniţial prevedea ca CET Sud şi CET Grozăveşti să intre în revizie în intervale diferite.

„Zonele Colentina şi Pantelimon sunt situate la cea mai mare distanţă de centralele din care se face în prezent alimentarea. Practic, apa caldă parcurge până în apartamentele bucureştenilor o distanţă de 14 kilometri, faţă de 7,5 cât era în mod normal, apa ajungând mai rece la consummator“, a precizat RADET, potrivit Agerpres.

Regia precizează că nerespectarea calendarului de revizii a dus la situaţia de a nu putea fi livrată apa caldă locuitorilor din sectorul 2.

„Conform calendarului anual de revizii comunicat de ELCEN pentru anul 2016, transmis către RADET în data de 2 februarie, CET Sud era programat să intre în revizie între 6 – 26 iunie, iar CET Grozăveşti între 8 – 28 august. În fapt, CET Sud a intrat pe 1 iunie, iar CET Grozăveşti a intrat pe 6 iunie, faţă de 8 august, cum era programat iniţial. În aceste condiţii, alimentarea consumatorilor deserviţi de către aceste centrale, respectiv locuitorii sectoarelor 2 şi 3, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Progresu şi CET Vest“, a menţionat RADET.

Întrebat când ar putea reveni la normal situaţia, directorul RADET a spus că nu vrea să rişte şi preferă să nu avanseze o dată.

Locuitorii zonelor Colentina şi Pantelimon din sectorul 2 al Capitalei au rămas, de miercuri, fără apă caldă. RADET a anunţat că situaţia este urmare a faptului că nu există bani pentru reparaţii şi revizii la reţeaua de transport şi distribuţie, după ce ELCEN a pus poprire pe conturile regiei. În replică, ELCEN susţine că locuitorii din cele două cartiere nu au apă caldă pentru că RADET a închis voluntar 75 de puncte termice din sectorul 2.

ELCEN a pus poprire pe conturile RADET, din cauza datoriilor de 3,5 miliarde de lei, cu tot cu penalităţi, pentru agentul termic livrat şi neplătit de regia Primăriei Generale a Capitalei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani