Povestea impresionantă a celei mai vechi case locuibile din Capitală: cum a ajuns să adăpostească un azil şi de ce au fost exilaţi proprietarii

Pe o stradă îngustă din Capitală se găseşte încă cea mai veche clădire locuibilă, după cum aprecieză istoricii. Casa Melik a fost construită pe uliţa Spătatului şi are puţin peste 250 de ani.

În fiecare zi, paşii grăbiţi ai bucureştenilor se aud pe asfaltul din faţa Casei Melik, cea mai bătrână clădire locuibilă a Capitalei care a rămas în picioare. Puţini sunt cei care ştiu că în jurul anului 1760, clădirea a prins viaţă pe uliţa Spătarului, aşa cum se numea actuala stradă din Bucureşti.

1.400 de taleri, preţul casei 

Tot ce se ştie despre primul om care a locuit în vechea clădire este faptul că a fost un boier spătar, dar numele lui nu s-a păstrat în niciun document, după cum povesteşte Mihaela Murelatos, custodele locului.

Casa a fost ridicată special pentru el, dar în 1815, atunci când acesta a murit, construcţia a rămas moştenire urmaşilor boierului. Aceştia au vândut-o unui negustor armean pentru o sumă substanţială la acea vreme, 1.400 de taleri. 

Noul proprietar se numea Kevork Nazaretoglu şi, împreună cu soţia sa, a decis ca în anul 1822 să renoveze casa şi să se mute în ea. După 25 de ani, negustorul moare şi lasă casa moştenire fiului său, care alege să nu locuiască în ea. „La căsătoria fiicei sale, Ana, acesta îi dăruieşte casa şi aici începe povestea numelui Melik“, precizează Murelatos. 

Soţul fiicei sale se numea Iacob Melik şi era unul dintre arhitecţii cunoscuţi ai vremii, ajungând unul dintre cei care au sprijinit Revoluţia de la 1848. În vechea casă din Capitală, în timpul conflicutului de acum 165 de ani, Ion Heliade Rădulescu şi C.A. Rosetti au fost adăpostiţi de Melik. „Arhitectul îşi făcuse prieteni printre revoluţionari“, spune Murelatos.

Apoi, soţii Melik au fost exilaţi şi din anul 1848, timp de nouă ani, casa a rămas pustie. Nimeni nu a mai deschis porţile cochetei lucuinţe, iar cele cinci încăperi au rămas neatinse ani buni. 

Abia în anul 1857, cei doi soţi Melik s-au reîntors în locuinţa de pe uliţa Spătarului şi au renovat-o. Au continuat să-şi vadă liniştiţi de viaţă şi s-au stins aici, în casa care astăzi este cea mai vechea clădire locuibilă din Bucureşti.

De la casă la azil

Pentru că n-au avut moştenitori direcţi, înante de a stinge, în 1913, Ana a lăsat prin testament casa comunităţii armene care trăia în zonă, dar a avut o singură dorinţă: construcţia să funcţioneze ca azil pentru femeile sărace. 

În 1920, casa intră din nou în renovare şi reconsolidare, pentru că un nepot al Anei câştigă pentru o scurtă perioadă de timp clădirea. Aşa ajunge să o renoveze, cu speranţa că va intra definitv în posesia lui, lucru care nu se întâmplă. 

Proprietatea Melik revine, aşa cum lăsase Ana scris, comunităţii armene şi din 1921 până în 1947 casa construieşte un azil. Apoi, ani de-a rândul, diferite persoane devin pentru scurte perioade proprietari. 

Ultima marea renovare a Casei Melik are loc în 1970, de atunci de când arată exact ca în zilele noastre. „Au mai fost mici ajustări, dar nimic important. În 2008 s-au schimbat caloriferele“, povesteşte Mihaela Murelatos.

Casa, gazda unui muzeu

În Casa Melik funcţionează în acest moment Muzeul Theodor Pallady, care adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răuţ. În cadrul acesteia sunt prezentate pânze semnate de marele Theodor Pallady, dar şi un fond de peste 800 de gravuri şi desene ale pictorului român.

Pe aceeaşi temă:

Un cutremur ca cel din 1977 va demola Centrul Vechi al Bucureştiului

Casa Macca sau cum se pierde un frumos monument de arhitectură - muzeu bucureştean

GALERIE FOTO Imagini-document cu Târgu-Mureşul de altădată