Percheziții în București și trei județe într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei

0
Publicat:

Polițiștii au efectuat opt percheziții în București, Ilfov, Arad și Cluj, într-un dosar privind evaziunea fiscală prin servicii de transport ride-sharing, cu un prejudiciu estimat la peste 2,9 milioane de lei.

Percheziții în București și trei județe într-un dosar de evaziune fiscală FOTO: Poliția Română

Marți, 27 mai, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Ilfov, Arad și Cluj. Acțiunea are loc într-un dosar penal privind evaziunea fiscală în formă continuată și agravată.

Anchetatorii susțin că, în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2024, trei administratori ai unei societăți comerciale, cu vârstele de 39, 51 și 72 de ani, ar fi ascuns o parte din veniturile realizate prin servicii de transport oferite prin intermediul unei platforme ride-sharing (Bolt). Astfel, ar fi omis înregistrarea în documentele contabile a operațiunilor comerciale și a veniturilor în valoare totală de peste 14 milioane de lei.

Potrivit Poliției Capitalei, prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 2.940.000 de lei.

Măsuri luate și următoarele etape

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri considerate de interes pentru anchetă. Totodată, 13 persoane, suspecte sau martori, urmează să fie audiate, iar față de acestea se vor dispune măsurile legale necesare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (35 de acte materiale) și agravată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”